Un bărbat de 46 de ani din localitatea timișeană Șandra este acuzat că ar fi obligat două fetițe de 11 și 12 ani, din aceeași localitate, să întrețină raporturi sexuale cu el. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. În timpul audierilor, însă, cazul a luat o turnură neaşteptată.
Mapamond
Cercetători de la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie din China (USTC) de la Hefei, provincia Anhui, au reuşit să obţină starea fracţională cuantică anormală Hall folosind fotoni, o bornă ce a fost atinsă anterior doar folosindu-se electroni şi în anumite condiţii, conform unui studiu ce a fost publicat în jurnalul Science, transmite Agerpres.
Ştiri din Timiș
În perioada 11-12 mai, Muzeul Satului Bănățean din Timișoara va găzdui un eveniment cu totul special dedicat iubitorilor de câini. Asociația Chinologică Română a județului Timiș va organiza un eveniment chinologic unic în România.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz anunță că spațiul îngrădit de pe Simion Bărnuțiu, chiar lângă Piața Badea Cârțan, folosit ca „parcare privată”, a fost recuperat de primărie. Acesta va fi folosit în același scop, dar public. În zona pieței, oricum, primăria a început un proces de reamenajare a parcărilor, culoarului pentru tramvai și spațiului pietoni.
Ştiri din Timiș
Proiectul „Povești din vecini” demarat de Casa de Cultură a Municipiului în cadrul programului „Îndrăznește!/Dare!”–Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, prin programul EX-CENTRICA, dedicat organizării de activități culturale în cartiere, continuă.
Capitală Culturală
O tânără modernă îi propune prietenei ei să îi cumpere soțul, însă va fi acesta de acord? Puteți afla la „Soț de vânzare”, care se joacă în weekend la Timișoara.
Eveniment
Circulația tramvaielor este dată peste cap vineri dimineață, în zona Soarelui din Timișoara. Un tramvai Bozankaya nu a mai reușit să plece din stație. UPDATE. Circulația a fost reluată
2
Ştiri din Timiș
Un cititor Tion ne-a sesizat că un fapt constatat pe un panou electoral din oraș: echipa PSD-PNL a lipit un afiș electoral cu Nicolae Robu peste cel al principalului său contracandidat, Dominic Fritz.
6