CLUJ-NAPOCA. Urmare a solicitării adresate de către Sindicatului Liber din Invăţământul Preuniversitar Clujean în atenţia Consiliului Judeţean Cluj, preşedintele CJ, Alin Tişe, a întreprins demersuri pe lângă Ministerul Finanţelor şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru a debloca această situaţie în care se regăseau câteva sute de cadre didactice din judeţul Cluj, care nu şi-au primit integral salariile aferente lunii mai 2009.
Ceferiştii de la Regionala Bucureşti au reluat munca după un protest spontan care a început la ora 10.00, însă rămân în grevă angajaţii de la CFR Infrastructură, regionala Constanţa, a declarat , pentru NewsIn, liderul de sindicat al Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Popa.
Guvernul dă banii, primăriile trebuie să se apuce rapid de treabă. Prefectura Timiş a primit o adresă din partea Secretariatului General al Guvernului, prin care se anunţă că au fost aprobate proiectele depuse în baza Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural, pentru 11 comune timişene.
ARAD - Băncile arădene vor să intre în
programul „prima casă” şi nu cred
că ar putea fi un „instrument toxic”.
ARAD - Deţintătorii de ovine şi bovine pot
depune dosarele pentru subvenţii până pe 15
iunie.
Capitală Culturală
Un tramvai al Muzeului Corneliu Miklosi se transformă, sâmbătă, 26 septembrie, într-un studio de radio deschis publicului. Timp de patru ore, între 14:00 și 18:00, aici vor avea loc emisiuni live, conversații și interviuri, în cadrul lansării unui post de radio comunitar temporar.
Eveniment
Bărbatul acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor la Surduc a fost trimis în judecată pentru omor
La câteva luni după crima de la Lacul Surduc dosarul ajunge în instanță. P.D.L., acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor, a fost trimis în judecată pentru omor.
Ştiri din Timiș
Bastionul Maria Theresia se transformă, în 26 septembrie, într-un punct de întâlnire pentru iubitorii gastronomiei locale. În cadrul Timișoara Tasting Tour 2026, Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat producătorilor din Banat și promovării tradițiilor culinare ale regiunii.
Eveniment
Un bărbat din Timiș a ajuns în fața instanței după ce și-a înjunghiat soția de mai multe ori în zona abdomenului. Totul s-a întâmplat în urmă cu o lună după ce femeia a refuzat să se împace cu el deși împotriva bărbatului era emis un ordin de protecție.
România
Perchezițiile făcute la locuința lui Călin Georgescu, după ce acesta a fost ridicat în această dimineață de procurori, au scos la iveală mai multe documente. Unul dintre ele îl prezintă drept senator în Malta, însă oficialii maltezi spun că actul este fals.
5
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor avea cursuri luni, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Potrivit prevederilor din structura anului școlar 2026-2027, această zi este liberă pentru elevi și profesori, astfel că școlile nu organizează cursuri.
România
PSD a decis în unanimitate să nu voteze guvernul propus de Siegfried Mureșan. Sorin Grindeanu a criticat programul economic și lipsa unor explicații privind deficitul bugetar și bugetul pentru 2027. Mureșan este susținut de PNL, USR și UDMR, în timp ce PSD și AUR au anunțat că nu vor vota Cabinetul.
1
Eveniment
Un accident în care au fost implicate patru mașini a avut loc luni dimineața, pe strada Crișan din Lugoj. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar unul dintre șoferi a fost prins băut la volan. Aparatul etilotest a indicat 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.