tion.ro Web analytics

Prof. Dr. Vlad Codrea, cadru didactic la Departamentul de Geologie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, răstoarnă afirmaţiile ONG-urilor de mediu care au organizat, la Timişoara, proteste împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică în judeţul Timiş. Invitat la o dezbatere publică pe marginea acestui subiect, care a avut loc, miercuri, la Filarmonica „Banatul”, profesorul de geologie a declarat că, în opinia lui, zăcămintele de gaze de şist din judeţul Timiş nu sunt atât de mari încât să fie economic rentabile pentru exploatare.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în următoarele două săptămâni temperaturile vor fi peste media normală pentru această perioadă, în toată țara. În Banat, valorile termice vor ajunge la 32 de grade la mijlocul acestei săptămâni, după care vor scădea ușor.
Aflat până acum în etapa în care au avut loc discuţii şi întâlniri protocolare sau de prezentare, proiectul „Made in Banat” a parcurs, în sfârşit, timid, primii paşi concreţi spre acordarea acestei mărci pentru produsele realizate în regiune. Mai precis, a avut loc prima întâlnire pentru stabilirea procedurilor şi criteriilor de acordare a mărcii „Made in Banat".
Banatul se va afla, începând de miercuri, 14 mai, sub o atenţionare cod portocaliu de ploi torenţiale şi chiar grindină. De asemenea, codul galben emis de meteorologi luni se menţine în vigoare.
Şapte regiuni din zona Banatului românesc şi a celui sârbesc vor fi subiect de analiză pentru studenţii timişoreni. Ei vor culege în teren informaţii despre tradiţiile culturale şi despre posibilele obiective turistice. La finalul programului finanţat cu fonduri europene, datele culese vor putea fi folosite la stabilirea unei hărţi cu trasee turistice şi obiective de vizitat pentru cei interesaţi de Banatul istoric.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 februarie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

Ştiri din Timiș

ATOP Timiș vrea structuri comunitare funcționale în toate localitățile și lansează o dezbatere amplă despre accesul copiilor la rețelele sociale
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online. 1

Capitală Culturală

Vernisajul expoziției „Meniérè” aduce culorile subconștientului la Kunsthalle Bega
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.

Capitală Culturală

Copiii și tinerii dau glas identității bănățene în concursul „Dor dă graiu bănățan”, la Timișoara
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.

Ştiri din Timiș

Music Bingo de Valentine’s Day la Timișoara: distracție cu scop caritabil pentru animăluțe
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.

Ştiri din Timiș

Aproape jumătate dintre elevii din Timiș nu au promovat simularea județeană la Bacalaureat. ISJ Timiș va lua măsuri
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere. 5

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Fărșang aduce tradițiile bănățene în prim-plan la Dudeștii Vechi
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările pe DJ 691, drumul care leagă Autostrada A1 de județul Arad
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici