Sfârșitul de săptămână aduce vești bune. Vremea se va încălzi ușor începând de joi, astfel că, până la sfârșitul săptămânii viitoare, în Banat, valorile termice vor atinge și 15 grade, valori peste cele normale pentru începutul lunii noiembrie.
Autostrada A1 a pus Transilvania şi Banatul pe primul loc în ceea ce priveşte plăţile efectuate de Compania de Drumuri în ultimii ani. Conform datelor oferite de CNADNR, în cele două regiuni au fost folosiţi peste 1 miliard de euro, în timp ce în Moldova au ajuns în ultimii ani doar 100 de milioane.
Vremea caldă și frumoasă s-a terminat! Până la sfârșitul lunii, în Banat temperaturile vor scădea până vor ajunge valorile normale pentru această perioadă.
Arta nu înseamnă doar muzică, dans sau teatru, ci şi bucătărie. Iar Banatul are multe de oferit la acest capitol. Asta au putut afla bloggerii culinari, jurnaliştii şi voluntarii Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală care au participat, duminică, la evenimentul „Duminica reţetelor tradiţionale”, organizat de Asociaţia Timişoara Capitală Culturală 2021 şi PRbeta Agency. Câteva dintre reţetele tradiţionale bănăţene, găsite în cărţi de bucate vechi şi care păreau pierdute, le puteţi găsi şi în acest articol.
O vară întreagă, 12 actori și studenți la actorie au trăit ca o trupă ambulantă din vremea lui Shakespeare, au locuit într-un cătun bănățean, fără curent electric, fără telefoane și internet, au creat un spectacol pe text antic și l-au jucat în 16 localități, pentru mai mult de 1.000 de spectatori în tot Banatul.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5