Modernizarea drumului european de la Timişoara către Lugoj a repus în lumină comuna Coşteiu. Traficul intens are unele avantaje, căci localităţile din preajmă sunt mai accesibile. Poate crea însă şi probleme, căci există o anumită nesiguranţă pentru pietoni, mai ales pentru cei mici, poluarea fiind de asemenea un aspect de luat în calcul.
Bara face parte din comunele despre care nu ştii dacă e mai bine să supravieţuiască administrată de propria-i primărie sau dacă n-ar trebui să treacă cu toate satele la o altă unitate administrativ-teritorială mai în putere.
Conflict între Marian Iancu şi Gabi Balint. Poli Timişoara va fi nevoită să-i plătească fostului antrenor Gabi Balint suma de 45.000 de euro. Problemele au apărut după plecarea fostului antrenor, care a reclamat clubul la instanţele fotbalistice, solicitând plata unor despăgubiri.
O întrebare la care fiecare suporter are voie să
îşi dea cu părerea. Chivorchian spune
că la meciurile cu Mediaş şi cu Otopeni,
ambele terminate la egalitate, şi în mare
măsură are dreptate.
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
4