Luni, 27 noiembrie, puteți vizita Târgul de Crăciun din centrul orașului. Vă puteți bucura de tărâmul fermecat din Piața Libertății, cu patinoar, personaje de poveste și un castel luminos, prin care va trece trenulețul lui Moș Crăciun sau de cele două ateliere ale lui Moș Crăciun, de spectacolele de pe scenă și de bradul amplasat în Piața Victoriei, sub cupola de lumini. Tot acolo vă așteaptă zeci de comercianți, cu diferite produse specifice de sezon, de la mâncare la obiecte vestimentare sau decorațiuni.
Ştiri sportive
ACS Floreta deschide porțile clubului. Copiii din Timișoara pot încerca gratuit scrima în septembrie
O lună de antrenamente gratuite pentru copiii care vor să descopere unul dintre cele mai spectaculoase sporturi olimpice. ACS Floreta Timișoara, unul dintre cele mai titrate cluburi de scrimă pentru copii din România, îi invită pe cei mici să facă primii pași în acest sport. Echipamentul este pus la dispoziție de club, iar locurile sunt limitate.
Ştiri din Timiș
Brîndușa Armanca, jurnalistă, profesor universitar și fost director al Institutului Cultural Român de la Budapesta, a murit. Dispariția sa lasă în urmă o carieră dedicată jurnalismulu și libertății de exprimare.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu avansează spre intersecția cu bulevardul Constantin Brâncoveanu. Până pe 6 septembrie, traficul va fi restricționat etapizat, iar circulația se va desfășura temporar pe contrasens.
Capitală Culturală
Festivalul CODRU începe vineri, 28 august, la Pădurea Verde. Timp de trei zile, publicul are parte de concerte până în zori, cu artiști precum S.A.R.S., Alternosfera, Puya, Subcarpați, Gipsy Kings și Damian & Brothers.
Ştiri din Timiș
Un incendiu care ar fi putut ajunge la locuințele din apropiere a izbucnit la Giarmata, după ce un localnic a dat foc unor materiale de construcție pe un teren liber dintre case.
Ştiri din Timiș
EXTINDEREA REȚELELOR DE APĂ UZATĂ ȘI A REȚELELOR DE DISTRIBUȚIE A APEI DIN LOCALITATEA DUMBRĂVIȚA, COMUNA DUMBRĂVIȚA, JUD. TIMIŞ
Ştiri din Timiș
Lucrările la Traseul Revoluției din Timișoara au fost reluate pe final de august, cu doar câteva zile înainte de termenul-limită PNRR, după o pauză de mai multe luni. Proiectul trebuia finalizat în mai, însă constructorul a invocat probleme de aprovizionare.
2
Ştiri din Timiș
Prin proiectul „Sprijin la distanță, o șansă pentru fiecare copil și tânăr”, Fundația „Preot Ioan Olariu” oferă burse sociale elevilor și studenților care riscă să-și întrerupă studiile din cauza situației materiale. În aproape două decenii, aproximativ 200 de tineri au beneficiat de acest sprijin și și-au continuat drumul în educație.