Magda Budacă este avocat și practician în insolvență, domenii în care are o experiență de peste 15 ani. Ca avocat, o recomandă expertiza în drept fiscal și comercial, iar ca practician în insolvență, în primul rând, expertiza pe reorganizările judiciare. A început în 2008, cu o fabrică de încălțăminte, pe care a reușit să o redreseze și reintegreze în piață.
Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara se află într-o situație „dramatică”: singura juristă a instituției a dat teatrul în judecată în două procese, iar noul director, Hunor Horvath, cere angajarea unui avocat extern pentru a reprezenta interesele teatrului. Proiectul a ajuns marți pe masa consilierilor locali, însă a căzut la limită.
Vineri, 20 septembrie 2024, a avut loc la București cea de-a 7-a ediție a galei Romanian Legal Awards, în cadrul căreia au participat peste 200 de firme și case de avocatură. Și anul acesta Romanian Legal Awards și-a propus să promoveze excelența din avocatura autohtonă, astfel că numeroși lideri ai avocaturii românești au fost premiați pentru activitatea lor prestigioasă în diverse arii de practică.
ADVERTORIAL. Într-un oraș mare și prosper precum Timișoara, cu tradiție universitară și numeroși oameni implicați în diverse business-uri, piața avocaților este plină de veritabili profesioniști. Atunci când te confrunți cu o problemă legală, alegerea unui avocat bun poate face diferența dintre succes și dezamăgire. Parcurgând acest articol în continuare, vei afla care sunt caracteristicile prin care se remarcă un avocat bun.

Sănătate

Cum ne protejăm corect pielea atunci când ne expunem la soare în sezonul cald. Ce recomandă medicii
Odată cu creșterea temperaturilor și intensificarea radiațiilor solare specifice lunii mai, medicii de la Spitalul Militar „Dr. Victor Popescu” Timișoara atrag atenția asupra importanței protecției pielii împotriva efectelor negative ale expunerii la soare.

Ştiri din Timiș

UVT extinde oferta educațională pentru admiterea din 2026. Șase programe noi de licență și un masterat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță extinderea ofertei educaționale pentru sesiunea de admitere 2026, prin introducerea a șase programe noi de licență și a unui program de masterat. Potrivit universității, patru dintre noile specializări sunt unice la nivel național.

Ştiri din Timiș

Ion Rizea și-a început, de Ziua Muncii, mandatul de director general interimar la Teatrul Național Timișoara
Actorul Ion Rizea este noul director interimar al Teatrului Național Timișoara (TNTm). Mandatul său interimar a început vineri, 1 mai 2026, ca urmare a preluării funcției de manager al Teatrului Național din București de către Ada Hausvater, cea care a condus Naționalul timișorean în perioada 2005 – 2026. În tot acest timp, Ion Rizea a fost director general adjunct. În acest moment, situație fără precedent, trei dintre cele patru instituții de spectacol din Palatul Culturii au directori interimari: Teatrul Național, Opera Națională și Teatrul Maghiar.

Eveniment

Persoană carbonizată într-o autoutilitară mistuită de flăcări, lângă o societate Timișoara
Un incendiu izbucnit în noaptea de 3 mai, pe strada Martir Herman Sporer din Timișoara, a dus la descoperirea unei persoane carbonizate într-o autoutilitară și la pagube la o firmă din apropiere.

Ştiri din Timiș

Echipa CSH din Timișoara, premiată la Campionatul Mondial de Robotică din SUA. România, rezultate remarcabile la nivel global
Echipa timișoreană Team CSH, formată din elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, a obținut un rezultat important la FIRST Tech Challenge World Championship 2026, desfășurat între 29 aprilie și 2 mai în Houston, Texas. Competiția a reunit 339 de echipe din întreaga lume.

Eveniment

Fată de 16 ani lovită pe zebră în orașul Buziaș de către o șoferiță neatentă
O adolescentă de 16 ani a fost rănită și transportată la spital după ce a fost lovită de un autoturism, în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din Buziaș.

Eveniment

Amendă de 30.000 de lei pentru deșeuri abandonate pe spațiul verde. Caz surprins în flagrant la Timișoara
Un bărbat a fost sancționat drastic de polițiștii locali din Timișoara după ce a abandonat o cantitate semnificativă de deșeuri provenite din renovarea unui apartament, direct pe spațiul verde. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, în jurul orei 17:30, pe strada Platanilor din cartierul Iosefin.

Mapamond

Focar suspect de hantavirus pe un vas de croazieră. Trei decese și mai multe cazuri investigate
Un focar suspect de infecție cu hantavirus, produs la bordul unui vas de croazieră aflat în Oceanul Atlantic, este în prezent investigat la nivel internațional, după ce trei persoane au murit și alte câteva s-au îmbolnăvit, conform informațiilor publicate de Associated Press (AP).

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici