Cu o zi înainte de ceremonia oficială de recepţie a tronsonului de autostradă Arad-Timişoara, restricţiile de circulaţie, care ajunseseră şi la 60 de km/h în unele porţiuni, au dispărut. Mai mult, a fost deschisă circulaţiei şi ieşirea către Orţişoara, singura, de altfel, până la Arad.
După aproape cinci ani de la semnarea contractului de execuţie, presăraţi cu ameninţări legate de rezilierea contractului şi după ce stratul de asfalt a fost aproape înlocuit în întregime, autostrada Arad-Timişoara, inclusiv varianta de ocolire a municipiului Arad, va fi, în sfârşit inaugurată. Ceremonia vine la aproape doi ani după ce circulaţia a fost deschisă pe acest tronson de către premierul de atunci, Emil Boc.
Unul dintre tronsoanele autostrazii Lugoj – Deva va fi construit cu nu mai putin de 95 de milioane de euro. CNADNR a semnat cu firmele asociate Tehnostrade - Spedition UMB, companii controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, un contract de 419,4 milioane lei, fără TVA, pentru proiectarea şi construcţia lotului 4 al autostrăzii Lugoj - Deva.
Saptamana viitoare ar putea fi anuntat constructorul pentru lotul 2 din autostrada Timisoara - Lugoj
Autostrada care traversează Banatul are toate şansele să devină... întreagă. Cele trei loturi din autostrada Lugoj – Deva vor avea contract semnat în această săptămână. Vestea cea mai bună este că săptămâna viitoare este aşteptată anunţarea câştigătorului licitaţiei pentru lotul 2 din Timişoara – Lugoj.
După ce a rezolvat problemele legate de contestaţii, aşa cum am anunţat deja, CNADNR nu mai are nici un motiv să nu semneze contractele de realizare a celor trei loturi la care trebuie să înceapă lucrările pe autostrada Lugoj – Deva. Conform oficialilor companiei, aceste contracte ar urma să fie (în sfârşit) semnate în august.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.