Lucrările la segmentul cu tuneluri Margina-Holdea al autostrăzii A1, coordonate de una din firmele lui Umbrărescu, au început nu de mult. Cu această ocazie, au venit în zonă și social-democrații de la conducerea guvernului – prim-ministrul Marcel Ciolacu și ministrul Sorin Grindeanu – și parlamentului – președintele interimar al Camerei Deputaților Alfred Simonis.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va construi trei noi noduri rutiere pe autostrada A1, două în județul Timiș și unul în Hunedoara. Au fost avizate studiile de fezabilitate, urmează să fie finalizat și avizat și proiectul tehnic, după care va fi lansată licitația estimată la 290 de milioane de lei, fără TVA.
Când vor mai fi chemați să stingă incendii auto ori să intervină la accidente pe autostrada A1, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș vor putea ajunge mai repede la locul intervenției. Trei autospeciale, care beneficiază și de modul de descarcerare, au fost alocate Punctelor de Lucru Pișchia și Topolovățu Mare, precum și Stației Făget.
Ştiri din Timiș
Întâlnindu-se cu girocenii pentru a discuta despre transportul metropolitan, viceprimarul Ruben Lațcău spune că dezvoltarea haotică a zonei metropolitane a Timișoarei a dus la probleme majore de trafic și infrastructură. Viceprimarul propune colaborarea între localități și o nouă linie de transport între Șagului, Giroc și Moșnița.
Eveniment
Avioanele militare vor putea fi auzite și văzute mai des în următoarele zile, în mai multe zone din țară. Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14-25 septembrie, exercițiul „BUREBISTA 26”, în cadrul căruia sunt programate zboruri la joasă înălțime și deplasări de tehnică militară pe drumurile din România.
Ştiri din Timiș
SaluT își pregătește parcul de utilaje pentru activitatea de iarnă și a lansat o achiziție împărțită în două loturi. Societatea vrea să cumpere trei autoutilitare echipate pentru spălat, împrăștiat sare și deszăpezire, dar și opt seturi de echipamente pentru alte autovehicule.
Ştiri din Timiș
Horticultura vrea să contracteze un credit de investiții de până la 3 milioane de lei, pe o perioadă de șase ani. Banii vor fi folosiți în principal pentru cumpărarea de utilaje și echipamente, dar operațiunea trebuie aprobată de consilierii locali. Pentru primul milion deja s-au făcut demersurile în consiliul de administrație.
Ştiri din Timiș
Un pacient cu arsuri pe 75% din suprafața corporală, care prezenta inițial un risc estimat de mortalitate de peste 80%, a fost externat după șapte săptămâni de tratament la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.
1
Eveniment
Un bărbat de 30 de ani a fost reținut de polițiști după ce, în noaptea de duminică, ar fi urcat băut la volan, nu a oprit la semnalul oamenilor legii și a încercat să scape abandonându-și mașina pe o stradă din Sânnicolau Mare. Testarea cu etilotestul a indicat 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ştiri din Timiș
Lucrările la lotul A1 Margina–Holdea au trecut de 75%, iar cea mai dificilă etapă se apropie de final.