tion.ro Web analytics

Spitalul Municipal Timișoara avea autorizație sanitară de funcținare valabilă până pe 8 aprilie. Pentru că nu a depus din timp documentele necesare reautorizării, a rămas neautorizată. S-au căutat soluții și s-au găsit. Se pare, doar după ce s-a implicat și Consiliul Județean Timișoara, deși unitatea sanitară ține de primărie.
Noul an școlar bate la ușă, dar unele clădiri ale școlilor din Timișoara și din județ nu au autorizație sanitară de funcționare, sau au primit... certificare negativă. În principal, școlile nu au obținut această autorizație din pricina lucrărilor care se derulează în clădirile care adăpostesc elevii și cadrele didactice.
În Timiș sunt nouă școli și grădinițe fără autorizație sanitară de funcționare. Acestea pot funcționa, însă, și fără această autorizație, cu asumarea responsabilității directorului. Asta chiar dacă una dintre aceste unități de învățământ din Timiș nu are apă în interior și funcționează cu latrine – adică grup sanitar în curte, iar la alta intrarea se face din stradă direct în sala de clasă.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 ianuarie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole, expoziții și proiecții.

Eveniment

Accident pe Centura Lugojului, cu o persoană încarcerată
Intervenție miercuri seara pe Centura Lugojului în urma unui accident rutier. UPDATE. Șoferul încarcerat a murit

Capitală Culturală

Spectacol despre „vocile neauzite ale violenței domestice”, la Teatrul Maghiar din Timișoara
Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara își invită publicul pe „Strada Fericirii 12A”. Spectacolul astfel intitulat este un proiect teatral cu o puternică dimensiune socială, realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity – Orașe care susțin participarea femeilor la elaborarea politicilor”, anunță realizatorii.

Eveniment

Un tânăr pe motocicletă a fost rănit într-un accident în zona Modern din Timișoara
Un accident a avut loc miercuri pe strada Mătăsarilor din Timișoara, fiind rănit un tânăr de 18 ani. 1

Eveniment

Scandal din cauza unor baloți de lucernă la ieșirea din Criciova. Cinci bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale
Un conflict izbucnit în urma unei tranzacții eșuate cu baloți de lucernă s-a transformat, marți după-amiază, într-o încăierare în toată regula, la ieșirea din localitatea Criciova. Cinci persoane au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Mâncare cu muște, tăvi arse și produse expirate servite în mai multe restaurante din mallurile din Timișoara
În urma unor acțiuni de control desfășurate marți, 20 ianuarie, de către comisarii de la Protecția Consumatorilor la restaurantele din Shopping City și Iulius Town, au fost aplicate sancțiuni consistente pentru neregulile grave descoperite. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Tradiție la Timișoara: comunitatea sârbă celebrează Sfântul Sava la Opera Națională
Uniunea Sârbilor din România organizează și în acest an un eveniment dedicat tradiționalei sărbători închinate Sfântului Sava, întemeietorul Bisericii și statalității sârbe și ocrotitorul școlilor sârbești din întreaga lume.

Eveniment

Două eleve din Timișoara ar fi mers acasă la un coleg. Una dintre ele îl acuză de viol
Poliția anchetează un caz grav între adolescenți, după ce o elevă de la Școala Gimnazială 30 din Timișoara ar fi avut un contact sexual fără consimțământ. UPDATE. ISJ: „Școala trebuie să constituie un spațiu sigur, protector și echilibrat” 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici