Cine a prins anii de dinainte de 1989 îşi aduce aminte ce însemna să deţii o machetă de metal, o maşinuţă în miniatură, care se obţinea fie de la rudele sau prietenii din străinătate, fie după o vizită de succes în Ocsko, pe strada Mureş. Numele Matchbox era cunoscut de copii, iar mulţi au devenit oameni maturi pasionaţi de asemenea miniaturi.
După o plănuire de patru ani, cei de la ACR Timiş repornesc una dintre vechile competiţii automobilistice. Este vorba de Raliul Banatului, concurs ce a lipsit timp de zece ani. Cel puţin în acest an, Raliul Banatului este considerat ca şi Cupă a României. Sâmbătă la Timişoara şi dumincă în zona lacului Surduc, are loc una dintre cele mai importante competiţii automobilistice din zona Timişului.
Fanii timişoreni ai sportului cu motor vor putea lua parte, în acest sfârşit de săptămână, la o nouă competiţie automobilistică. La Dumbrăviţa este programat Campionatul de Automobilism și Karting Timiş, ediţia 2014, care continuă cu o nouă etapă, cea nu numărul 6.
Ca şi organizator al principalei competiţii auto sub sigla Automobil Clubul Român, filiala timişoreană a primit onoarea de a organiza în Timiş Cupa României la Automobilism. Concursul se va desfăşura sub denumirea de Raliul Banatului şi va avea, pe lângă proba clasică pe străzile Timişoarei, mai multe probe speciale în zona Surduc.
Campionatul judeţean de automobilism continuă, sâmbătă, cu una dintre cele mai atractive etape programate. Caravana automobilistică se mută la Sânnicolau Mare, acolo unde va avea loc etapa a patra.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.
Sănătate
Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Municipal de Urgență Timișoara transmit recomandări pentru alegerea corectă a serviciilor medicale, în funcție de gravitatea simptomelor și de nevoile pacienților.
Ştiri din Timiș
Luna martie aduce în prim-plan feminitatea, eleganța și atenția pentru cei dragi, iar Iulius Town Timișoara pregătește o serie de surprize pentru vizitatori. În perioada 6–8 martie 2026, clienții care fac cumpărături de minimum 500 de lei pot câștiga pe loc premii precum mystery box-uri sau cecuri cadou.