Peste 80% dintre directorii de companii miniere pariaza ca pretul aurului va creste in 2012, unii considerand chiar ca va trece de 2000 de dolari pe uncie in conditiile actualei crize economice, potrivit unui studiu de specialitate.
Luni seară, poliţiştii de la Secţia 5 au prins pe Calea Aradului, în urma unei sesizări, patru persoane care încercau să înşele mai mulţi trecători oferind bijuterii false în schimbul combustibilului.
Cum criza din zona euro nu da semne de rezolvare sau macar de incetinire, tot mai multi sunt economistii care pariaza pe aur pentru solutionarea acestei situatii dificile care se poate transforma in orice clipa intr-o recesiune de toata frumusetea.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au confiscat, marţi, peste 800 de grame de aur de la o bijuterie aflată în incinta complexului comercial Iulius Mall din Timişoara. Podoabele erau însemnate cu o marcă de garanţie proprie falsificată.
ChinaIn China a fost instalat pe o strada din Beijing primul bancomat pentru vandut aur. Cea mai grea bucata de metal pretios cumparata poate ajunge la 2,5 kilograme de aur. Numai bani sa ai!

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 martie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole de teatru și la filme în oraș.

Eveniment

A murit băiatul de 13 ani peste care căzuse o poartă de fotbal, la Cenad
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie. 1

Eveniment

Femeie de 72 de ani, lovită de o mașină, lângă Coșava. A fost dusă cu ambulanța la spital
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.

Ştiri din Timiș

Campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, lansată pentru sprijinirea copiilor vulnerabili din Timișoara. Puteți dona și voi!
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.

Mapamond

Rețelele de socializare, asociate cu scăderea stării de bine în rândul tinerilor, arată un raport internațional
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări. 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. S-a deschis baza sportivă „Vasile Deheleanu”. Weekend plin de meciuri și evenimente
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative. 2

Mapamond

A murit Nicholas Brendon, actorul din „Buffy, spaima vampirilor”. Avea 54 de ani
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale. 2

Ştiri din Timiș

Un nou episod „În Context” cu Anca Pavel Bucșa. În prim-plan: sănătatea inimii și problemele pe care le ignorăm până când e prea târziu
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici