Fostul președinte Traian Băsescu a fost audiat marți, timp de aproximativ două ore, la Parchetul instanței supreme, în dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză de șantaj. La ieșirea de la Parchet, Băsescu a afirmat că a dat o declarație completă și că nu i-e frică de lege.
Fostul președinte, Traian Băsescu, a fost citat de procurori pentru a fi audiat în dosarul în care este suspectat că ar fi șantajat-o pe senatoarea PSD Gabriela Firea. Băsescu trebuie să se prezinte marți la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Darius Vâlcov, ministrul Finanțelor, s-a prezentat la DNA vineri seară pentru a da declarații. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, ministrul este suspect într-un dosar ce vizează fapte din perioada în care era primar al orașului Slatina.
Mama premierului Victor Ponta s-a prezentat, joi dimineață, la DNA Ploiești. Surse judiciare au declarat că aceasta a fost citată ca martor în dosarul în care este arestat cumnatul lui Ponta.
Elena Udrea s-a prezentat, marți dimineața, la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiată în dosarul „Gala Bute”. Asta după ce luni după-amiază Camera Deputaților a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmărire penală și arestare preventivă a fostului lider PMP.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.
Eveniment
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
2
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.