Dacă credeaţi că peste frauda la Bacalaureat de la Liceul „Traian Vuia” din Făget s-a aşternut liniştea, ei bine... nu e aşa. Au fost eliminaţi 143 de elevi de la acest liceu pentru că au copiat sau au contribuit la fraudarea Bacalaureatului, doar 30 au promovat, iar acum a venit rândul supraveghetorilor şi profesorilor din comisia de examen să intre în cercetări.
După multe ore de anchetă, procurorii DIICOT care instrumentează dosarul Romprest – firmă care se ocupă de reabilitarea centrului istoric al Timişoarei – au decis reţinerea a 15 persoane şi vor cere emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru Florian Walter, omul de afaceri care controlează compania şi care nu a fost găsit în timpul descinderilor de miercuri.
Toți șefii Loteriei Române din ultimii unsprezece ani, dar și angajați și foști angajați din Ministerul Finanțelor, vor fi audiați în dosarul referitor la desfășurarea jocurilor de noroc de timp slot-machine, fără licență. De asemenea, peste 6.200 de astfel de aparate au fost puse sub sechestru, într-un depozit.
Președintele Consiliului Național al Audiovizualului, Laura Georgescu, s-a prezentat joi la DNA, fiind citată pentru audieri. Georgescu a ajuns la sediul DNA în jurul orei 11.30 și a refuzat să facă declarații.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.