tion.ro Web analytics

Marian Constantin Vasile, administratorul public al județului Timiș, nu se mai află în grațiile lui Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș. Zvonuri că relația profesională dintre cei doi liberali șchioapătă au apărut în urmă cu câteva săptămâni, însă, miercuri, Nica i-a retras cele mai importante atribuții lui Marian Vasile.
Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, şi-a angajat un nou consilier personal, după ce alţi sfătuitori l-au părăsit. Este vorba despre Robert Kristof, un tânăr de 24 de ani, care este student la master. Nu are experienţă în administraţia publică, dar a reuşit să îl impresioneze pe Robu. Ce va face la primărie? Printre altele, va urmări dacă sunt respectate notele interne și dispoziţiile pe care le dă primarul.
Traian Stoia rămâne viceprimar al Timişoarei doar cu numele, după ce primarul Nicolae Robu i-a retras acestuia aproape toate atribuţiile, lăsându-i doar domeniul social. Practic, prin această mişcare Robu îi ia toată puterea de care s-a bucurat până acum în Primăria Timişoara viceprimarul social-democrat. Primarul Timişoarei susţine că ceea ce i se întâmpla acum viceprimarului Stoia este din cauză că încearcă din nou să creeze un complot pentru schimbarea viceprimarului liberal Dan Diaconu.
Cum vor funcţiona lucrurile la vârful Primăriei Timişoara, după încercarea eşuată a PSD de a-l schimba pe viceprimarul liberal Dan Diaconu? Primarul Nicolae Robu a dat de înţeles că atribuţiile viceprimarului social-democrat Traian Stoia... s-ar putea împuţina. Oricum, viitorul nu va mai fi la fel, ceea ce Robu spune că... i-a şoptit deja lui Stoia.
Noua conducere a Primăriei Timişoara şi-a împărţit atribuţiile. Noul primar Nicoale Robu va avea în subordine aceleaşi direcţii şi servicii ca şi fostul edil-şef al oraşului, va răspunde de Instituţia Arhitectului-Şef, Dezvoltare, Audit şi altele, viceprimarul Sorin Grindeanu de tot ce înseamnă drumuri, apă-canalizare şi economic, iar viceprimarul Dan Diaconu de patrimoniu, partea socială, spaţii verzi şi mediu în general.

Eveniment

Fetiță de 7 ani, rănită după ce mașina în care se afla s-a răsturnat în afara drumului, la ieșire din Timișoara
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina în afara drumului pentru a evita impactul cu o mașină care nu a acordat prioritate, în Timiș. În urma impactului, o fetiță de 7 ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Spectacol făcut de zeci de elevi și profesori ai Școlii de Arte a CCAJT pe o stradă din Timișoara
Este Ziua Porților Deschise la Școala de Arte, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Instituția organizează, vineri, Ziua Porților Deschise. Toate specializările artistice ale școlii vin în întâmpinarea publicului cu un captivant caleidoscop de activități de la flashmob, la ateliere de arte vizuale, spectacole și expoziții.

Capitală Culturală

Seminar despre teatrul stradal și un atelier de tehnică bondage la Festivalul Euroregional de Teatru TESZT
În cadrul Festivalului Euroregional de Teatru TESZT, organizat de Teatrul Maghiar din Timișoara, vor avea loc un seminar și un atelier. Participarea este gratuită.

Eveniment

Un șofer beat și drogat a lovit o mașină pe autostrada A1, în Timiș. A fost oprit de polițiști
Un tânăr șofer a dat dovadă de un mare tupeu. El s-a urcat băut și drogat la volanul și a provocat un accident, lovind o altă mașină. Apoi și-a continuat nestingherit drumul până a fost oprit de oamenii legii.

Ştiri din Timiș

Puzzle imens, atelier de origami și alte activități pregătite de CJT pentru Timotion
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș le oferă anul acesta mai multe activități de familie participanților la evenimentul caritabil Timotion.

Ştiri din Timiș

Primarul Dominic Fritz i-a retras lui Tabără toate atribuțiile după scandalul afișelor din Piața Unirii
Vineri, 10 mai, la câteva ore după startul oficial al campaniei electorale, primarul Dominic Fritz i-a retras viceprimarului Cosmin Tabără puținele atribuții pe care aceste le mai avea în instituție. 5

Ştiri din Timiș

VIDEO. Studenții mediciniști din Timișoara le-au cântat de drag și dor profesorilor lor, medicii din spitale
Cu versuri despre gărzi, note la sesiune și materii grele, aproximativ 170 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au vrut să facă o bucurie celor care le-au fost mentori și care le vor fi colegi de secții, după ce încep munca prin spitale. „Serenadele studențești” au debutat la Timișoara, după ce tinerii au văzut că în alte centre universitare acestea sunt deja un obicei împământenit de studenții din ultimii ani de studiu. Bucuria medicilor-profesori a fost pe măsură. 1

Utile

Strada Răsăritului se închide pentru asfaltare
Pe strada Răsăritului (tronson cuprins între str. Liniștei și str. Academician Remus Răduleț), traficul rutier va fi închis în vederea așternerii covorului asfaltic.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici