Liceul cu Program Sportiv (LPS) Banatul din Timişoara are mulţi performeri, iar anul acesta salba de medalii se va îmbogăţi considerabil. Sportivii de la acest liceu au adus medalii nenumărate, care au pus LPS-ul pe harta liceelor sportive importante. Acum ajung la un număr rotund.
Atleta Adelina Pastor a reprezentat cu onoare oraşul Timişoara la Campionatul European pe Naţiuni. Sportiva a obţinut locul al doilea în proba de 400 de metri, aducând noi puncte pentru echipa României.
Ciprian Baraian, de 17 ani, si Abel Ciorap, de 15 ani, ambii de la CCSH Lamont Cluj, au avut rezultate notabile la o competiție internațională paralimpica desfasurata in Dubai, in intervalul 22-26 martie 2013, cu participarea a 460 de sportivi din 32 de tari.
În cel mai bun al său din perioada recentă, atletismul timişorean oftează încă după Jocurile Olimpice, acolo unde a fost foarte aproape de a avea un reprezentant după mulţi ani. Prezenţa la Londra ar fi reprezentat cireaşa de pe tort într-un sezon foarte bun soldat cu un record de medalii: 39!
Timișoara a fost din nou în top la Campionatele Naționale de atletism ale juniorilor I, competiție găzduită de București. Delegația bănățeană a încheiat concursul cu un palmares de excepție: patru titluri naționale și două medalii de argint.
Azi în Timișoara
Joi, 9 mai, puteți participa la un spectacol de Ziua Europei în Piața Victoriei. Mai puteți merge și la un recital, piesă de teatru, la filme sau expoziții.
România
Parlamentarii propun modificarea legislației privind pescuitul, astfel încât să se reducă braconajul piscicol. Una dintre măsurile conținute de viitoarea lege a pescuitului este sancționarea mai drastică a celor care îi vor încălca regulile, unele dintre amenzile propuse ajungând până la 10.000 de lei.
Mapamond
Premierul thailandez Srettha Thavisin a anunțat miercuri că guvernul său intenționează să reincrimineze consumul recreațional de canabis până la sfârșitul anului. Decizia vine la 6 ani după ce Thailanda a devenit prima țară din Asia care a legalizat substanța, relatează Reuters.
Capitală Culturală
Timișoara Refugee Art Festival a ajuns la ediția cu numărul 8 și invită publicul la un program extins de activități artistice, culturale și sociale. TRAF 8 se desfășoară în perioada aprilie – noiembrie și își extinde grupul țintă către persoanele din comunități defavorizate, din toate categoriile de vârstă.
Eveniment
Jandarmii Grupării Mobile Timișoara au ajutat, în a treia zi de Paști, un copil pierdut să se întoarcă în brațele mamei.
România
Miercuri după prânz, două tramvaie s-au ciocnit în zona UTA, pe Calea Aurel Vlaicu. Două persoane au fost rănite în urma impactului, potrivit Aradon.ro.
Ştiri din Timiș
Miercuri a plouat în mai multe zone din Timișoara. Cele mai multe precipitații au căzut în zona Buziașului-Musicescu, unde unele străzi au fost inundate. UPDATE. Au intervenit pompierii pentru evacuarea apei din curți și case
6
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să arate că susține învățământul dual, astfel că va desfășura o campanie de informare cu privire la oferta unităților de învățământ de profil. Sunt peste 400 de locuri, în șase școli, care oferă acest tip de învățământ în municipiu.