Doamnele şi domnişoarele din Timişoara au ocazia să participe la un atelier de stil, un salon de cunoaştere şi dezvoltare personală. Atelierul s-a deschis la finele săptămânii trecute, iar vineri urmează o nouă întâlnire, la care poate participa orice femeie cu stil.
Meşteşugarii din Cloud Factory îi aşteaptă pe timişoreni la o nouă expoziţie de obiecte şi haine lucrate manual, organizată cu ocazia Zilei Femeii. De această dată, ei lansează şi o provocare inedită: dacă nu găsiţi niciun cadou potrivit pentru mamă sau iubită, îl puteţi confecţiona în cadrul workshop-urilor ce vor avea loc pe parcursul expoziţiei.
Proiectul „Mentă şi Usturoi”, născut la Timişoara, începe încet-încet să se dezvolte. La început a fost ideea: oameni cu interese comune să se întâlnească, să schimbe păreri şi să gătească împreună. După ce la începutul lunii februarie a avut loc primul atelier în care s-a gătit pâine, „Mentă şi Usturoi” propune pentru luna martie o temă delicioasă: „mărţişoare dulci”.
Mediateca Centrului Cultural Francez din Timişoara are amenajat de săptămâna trecută un loc de joacă, unde copiii, de la bebeluşi până la cei mai voinici, se pot juca, desena şi pot citi poveşti într-un spaţiu primitor, alături de părinţi. Mai mult, micuţii pot participa la ateliere creative propuse special pentru ei, ateliere care le vor stimula imaginaţia, îndemânarea şi uşurinţa în comunicare.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
1
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
2