tion.ro Web analytics

Sezonul timişorenilor care încă se încăpăţânează să mai vină pe Stadionul „Dan Păltinişanu” s-a încheiat, marţi seara, odată cu partida din sferturile Cupei României dintre ACS Poli Timişoara şi ASA Târgu Mureş. După ce s-au chinuit 90 de minute şi două reprize de prelungiri, cele două echipe au ajuns la lovituri de la 11 metri. Singurul care a ratat a fost Artean, iar ardelenii câştigă cu scorul final de 8 – 7.
Rămasă cu un punct după deplasarea de la Astra, ACS Poli Timişoara a reuşit să treacă, sâmbătă seara, pe o vreme numai bună de schi, de vicecampioana ASA Târgu Mureş, scor 2 – 0. Cu un joc decent, formaţia timişoreană a reuşit să marcheze primul gol al meciului pe final de primă repriză. Al doilea gol a venit tot pe final, dar de meci. Din fericire, reuşita lui Luchin a fost îndeajuns pentru punctele necesare, dar şi pentru cei 600 de spectatori rătăciţi în frigul tribunelor de pe „Dan Păltinişanu”.
Dorin Goga, Ianis Zicu şi Daniel Stanciu au şansa să-i reîntâlnească pe cei de la ASA Târgu Mureş, într-un meci apreciat de antrenorul ACS Poli, Florin Marin, ca fiind unul dificil. Acesta a admis că pentru alb-violeţi intrarea în play-off este greu de realizat, fiind pierdute puncte importante în partidele din campionat. Pentru meciul de acasă cu ASA, de sâmbătă, marea problemă va fi indisponibilitatea unor piese importante din lot.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 mai 2024, în Timișoara?
Miercuri, 22 mai, continuă spectacolele din cadrul TESZT. Mai puteți participa la o competiție de poezii în engleză, la un meet-up feminin sau să mergeți la un film.

Eveniment

Cod portocaliu de ploi torențiale în Banat
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, valabil marți seară în mai multe localități din Timiș și Caraș-Severin.

Ştiri din Timiș

Primăria nu a putut deveni proprietar deplin pe o clădire dărăpănată din Traian. Fritz: „Consilierii PNL au refuzat să o salveze”
Marți, 21 mai, în Consiliul Local Timișoara a fost dezbătut un proiect de hotărâre prin a cărui aprobare primăria ar fi urmat să devină proprietar în totalitate pe o clădire într-o stare destul de proastă din Piața Traian. Din lipsă de voturi, însă, proiectul nu a trecut de vot, iar primarul Dominic Fritz dă vina pe liberali. 1

Capitală Culturală

Opt decenii de UVT, sărbătorite la Timișoara: conferințe, festivități și evenimente speciale
Pentru a marca cei 80 de ani de existență, cei de la Universitatea de Vest din Timișoara organizează mai multe evenimente cu profil special, dedicate comunității timișorene. Pe de-o parte, filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu va conferenția la Timișoara. Pe de altă parte, rectorii din România se reunesc în cadrul Consiliului Național al Rectorilor, tot la UVT.

Capitală Culturală

Microstagiune de teatru independent local la TESZT 2024
Asociația Proteszt organizează microstagiunea „INdependent@TM” în cadrul Festivalului TESZT. Astfel, vor fi prezentate trei spectacole timișorene în zilele următoare ca o oglindă a contextului local în ceea ce privește artele performative după anul efervescent 2023.

Ştiri din Timiș

Favoruri făcute clanului Cârpaci? Olimpia Oprea s-a scăpat în timp ce Robu spunea că a pus capăt parangheliilor din oraș
Nicolae Robu, candidatul Alianței PSD-PNL la fotoliul de primar al Timișoarei, a vorbit, marți, despre lupta pe care, spune el, a dus-o cu clanurile în cele două mandate de edil. Alături de el s-a aflat medicul Olimpia Oprea, fost manager al Spitalului Municipal Timișoara. La un moment dat, în timpul conferinței, aceasta i-a spus lui Robu că nici nu își poate imagina „câte RMN-uri și-a făcut domnul Cârpaci și familia, ca să fie de acord să facem dezmembrarea”, referindu-se la terenul aparținând Clinicii Balneo. UPDATE. Olimpia Oprea, drept la replică 10

Eveniment

Un muncitor de la o fermă din Timiș a murit intoxicat lângă un canal de dejecții
Anchetă a polițiștilor și celor de la ITM Timiș, după ce un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit mort lângă un canal de dejecții. 1

Eveniment

VIDEO. Accident grav în Remetea Mare. Au fost implicate două autoutilitare, un tir și o mașină; trei oameni au fost răniți
Accident grav produs marți după-masă, pe DN 6, în Remetea Mare. Trei persoane au fost rănite, una rămânând încarcerată. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici