Sâmbătă, 20 octombrie, amatorii de muzică electronică din Timişoara sunt invitaţi la redeschiderea clubului Arqa din Piaţa Unirii, unde începând cu ora 23 va avea loc o petrecere al cărei invitat special este TBF, considerat „primul export pur românesc de Chicago House made in Ro“.
Aflaţi la a doua prezenţă pe scenele timişorene, membrii trupei Jazzadezz au demonstrat că drumul lor muzical este unul cât se poate de interesant joi seara, în cadrul concertului de promovare a celui de-al doilea album al lor numit Panta Rhei, care a avut loc în Arqa.
Cântarea executată de Fely and Band joi seara a atras un public numeros, care a avut parte de două reprize de hituri de ieri şi de astăzi, interpretate cu mult patos de către cei trei muzicieni timişoreni, s-a bucurat şi de această dată de aplauze furtunoase.
Sâmbătă noaptea, amatorii de petreceri care şi-au îndreptat paşii spre Arqa au avut parte de o porţii consistente de mash – up – uri, rock şi funk, stiluri muzicale care i-au ţinut pe cei prezenţi pe ringul de dans până spre dimineaţă.
Capitală Culturală
Profesorul de Matematică dr. George Lusztig primește miercuri, 15 mai, Medalia de Aur a Universității de Vest din Timișoara, alături de o diplomă de merit. Dr. George Lusztig este profesor la celebrul Massaschussetts Institute of Technology, din statul american Boston, din anul 1978, iar lucrările sale științifice au fost citate de mii de ori în reviste de specialitate.
Ştiri din Timiș
Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Timișoara a constatat luni, 13 mai, câteva nereguli electorale, în urma a două sesizări trimise din partea USR Timișoara. Pe de o parte, este vorba despre afișele cu Robu lipite peste cele cu Fritz. Pe de altă parte, despre materiale electorale împărțite de AUR.
Eveniment
O tânără de 36 de ani a ajuns la spital în urma unui accident produs marți după-masă în Calea Lugojului din Timișoara. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ştiri din Timiș
Pentru a marca un secol de când au ieșit de pe băncile Universității Politehnica din Timișoara primii absolvenți, instituția de învățământ superior a pregătit un program special, la care să participe comunitatea dar și evenimente dedicate celor din sânul academic. Sunt manifestări care deja au debutat în inima complexului studențesc iar, la sfârșitul săptămânii, mult-așteptata conferință Tech Talks îl aduce pe Garry Kasparov în fața timișorenilor.
Capitală Culturală
O manifestare de suflet va avea loc în comuna Nădrag, din județul Timiș, chiar de Ziua Internațională a Copilului. Este vorba despre a doua ediție a Festivalului – concurs de folclor pentru copii „Dulce grai”, la care sunt așteptați să se înscrie zeci de elevi.
Mapamond
Incident grav, marți, în nord-vestul Franței. Doi polițiști au murit și alți trei au fost răniți după ce duba cu care transportau un deținut a fost atacată. Acesta a evadat, iar complicii săi au scăpat.
Economic
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că „intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei, scrie Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că, între 20 și 27 mai va avea loc o nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor. Vor fi atât acțiuni terestre, noaptea, cât și aeriene, dimineața și seara.
1