O idee simplă, dar genială, ar putea salva nenumărate vieţi pe şosele. Gigantul Samsung a dezvoltat o soluţie inteligentă pentru şoferii care sunt blocaţi în spatele autotrenurilor.
Alegerea primului papă iezuit a stârnit interesul asupra istoriei Ordinului Iezuit, iar locația ideală pentru a afla mai multe despre acest ordin călugăresc este chiar Argentina. Deși Papa Francisc I este din Buenos Aires, orașul argentinian Cordoba, la 700 de kilometri de capitală, este o destinație ideală pentru a descoperi cea mai bogată arhitectură și istorie iezuită.
Arena Naţională a găzduit miercuri unul dintre cele mai frumoase meciuri văzute pe plaiurile mioritice în ultima perioadă. S-au înfruntat într-un amical România şi Argentina. A fost la final un egal alb, chiar dacă ocazii au fost de ambele părţi.
Realeasa pentru un al doilea mandat de patru ani, presedintele Argentinei, Cristina Fernandez Kirchner, a surprins participantii la ceremonia de depunere a juramantului: a incalcat toate regulile de protocol!
Ştiri din Timiș
Strada Cezar, blocată de ani de zile, de clanurile Cârpaci și Stancu, a fost revendicată. După ce primarul Dominic Fritz a semnat dispoziția de demolare, luni la fața locului buldozerele au început treaba. Administrația USR și Primarul Dominic Fritz nu sunt la prima realizare de acest gen. În cei aproape 4 ani de când e la conducerea Timișoarei, Dominic Fritz a recuperat mai multe terenuri și imobile din mâinile clanurilor.
Capitală Culturală
Sâmbătă, la Teatrul German de Stat din Timișoara se va juca în premieră spectacolul „Fiul”, bazat pe un text de Florian Zeller.
Capitală Culturală
Bucurați-vă de sunetul autentic al muzicii pe vinil la Harababura Vinyl Fair, un eveniment ce are loc în perioada 10-12 mai la Bastionul Maria Theresia. Aici, iubitorii de muzică se pot întâlni pentru a explora colecții impresionante și pentru diverse audiții.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați la o serie de evenimente și acțiuni culturale în perioada 9 mai - 28 iunie. Acestea sunt organizate de Școala de Circ din Timișoara în cadrul proiectului „INSPIR. Impuls în cartiere”.
Capitală Culturală
Asociația Pro Datina, alături de Primăria și Consiliul Local Ghiroda, organizează luna aceasta ediția a XVI-a din cadrul Festivalului Național Concurs „Din Comoara Satului”.
Ştiri din Timiș
RETIM informează utilizatorii din Zona 1 Timiș că, în zilele de 30 aprilie, 4 mai, 6 mai și 7 mai, s-a confruntat cu mai multe întreruperi sau nerespectări ale programului de lucru de către o parte a personalului responsabil cu colectarea și transportul deșeurilor, ceea ce a afectat colectările pe unele trasee.
Ştiri din Timiș
Comunitatea timișoreană este așteptată sâmbătă, 11 mai, la Centrul Cultural și Educațional din Kuncz. Cu ocazia Zilei Porților Deschise, reprezentanții Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, alături de parteneri, au pregătit un program special pentru vizitatori. Cei care le calcă pragul vor putea participa la activități distractive, recreative, sport, dans și ateliere pentru întreaga familie.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că au fost finalizate lucrările la noul parc din Zona Lunei, unul „realizat cu materiale naturale” și cu un concept „conturat în jurul ideii de fazele Lunii”. Proiectul este unul dintre câștigătoarele bugetării participative de anul trecut.