Doi tineri, unul de 20 de ani și altul de 16 ani, din Timișoara, sunt acuzați că au furat două portofele și s-au folosit de banii și de cardurile din acestea. Primul a fost reținut pentru 24 de ore pentru „complicitate la furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”. Pentru minor, în schimb, continuă cercetările aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Un asistent medical balneofizioterapeut la Departamentul Masaj din cadrul Spitalului de Recuperare din Băile Felix a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală în repetate rânduri. Bărbatul a pledat nevinovat și a susținut că le-a atins pe femei în anumite zone pentru că are probleme de vedere.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să extindă programul de premiere a performanței școlare și la nivelul învățământului primar. 355 de elevi și 76 de profesori din 11 școli ar urma să fie recompensați financiar pentru rezultatele obținute la concursuri naționale.
România
De ceva vreme, AUR – respectiv Alianța pentru Unirea Românilor – le oferă oamenilor posibilitatea (dacă o putem numi așa) de a-și achiziționa „carduri” care să le ofere anumite beneficii. Cu prețuri cuprinse între 100 și nu mai puțin de 5.000 de lei, descoperim că oferta nu adaugă neapărat drepturi noi, cât pune un preț pe unele deja existente.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cei mai cunoscuți retaileri online a deschis o locație în Iulius Town, iar timișorenii au acum la dispoziție mii de produse de încălțăminte, genți și accesorii pentru femei, bărbați și copii. epantofi, retailer multibrand recunoscut pentru diversitatea portofoliului său, a adus în Iulius Town cel mai nou concept de magazin.
Ştiri din Timiș
Peste 10.800 de timișoreni și-au plătit impozitele locale chiar din prima zi de încasare, luni, 19 ianuarie, cu circa 50% mai mulți decât anul trecut. Majoritatea au ales plata online sau prin stațiile SelfPay, introduse în premieră.
7
Ştiri din Timiș
Ți s-a spus vreodată că „pe vremea mea nu era așa”? Dacă da, nu ești singur. Diferențele dintre generații sunt reale și explică de ce părinții și bunicii par uneori că vorbesc o altă limbă decât tine.
România
De doi ani, Guvernul a suspendat indexarea pensiilor în funcție de rata inflației. Și în 2026, punctul de referință în calculul pensiei se va menține la 81 de lei. Această măsură afectează aproape cinci milioane de pensionari români. Prețurile tot mai mari ale produselor de bază, taxele și impozitele crescute și inflația ridicată îi vulnerabilizează grav pe pensionarii ne-speciali, adică pe majoritatea. În aceste condiții, FACIAS cere Avocatului Poporului să reacționeze în apărarea lor și să sesizeze Curtea Constituțională.
3
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 24 ianuarie, să participe la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul va fi marcat printr-o ceremonie militară și religioasă organizată de Instituția Prefectului – Județul Timiș.
Eveniment
Un grav accident rutier a avut loc marți dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj, soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal