Derbiul vestului, Poli Timișoara - UTA, s-a lăsat cu amenzi de aproape 60.000 de lei, atât pentru suporterii timișoreni cât și pentru cei arădeni. Peste 200 de jandarmi au intervenit, vineri seara, la stadionul Dan Păltinișanu, pentru a asigura ordinea publică.
Mediul de afaceri arădean vrea să profite din plin de avantajele multiple oferite de deschiderea circulaţiei pe tronsonul de 33 de kilometri al autostrăzii dintre Arad şi Giarmata. Avantajele sunt multiple, iar infrastructura de calitate este absolut necesară, a declarat la Timişoara Nicolae Groşan, directorul Camerei de Comerţ Arad şi conducătorul departamentului de organizare al expoziţiilor din cadrul instituţiei amintite.
Arădeanul Raymond Gulyas a adus Timişoarei singura medalie de la recentele Campionate Naţionale de atletism ale seniorilor, la 5.000 metri. Semifondistul legitimat la CS Universitatea Timisoara a cucerit medalia de argint la competiţia din Bucureşti.
ARAD - Iubitorii fotbalului arădean vor trebui să
opteze sâmbătă, ora 11, în etapa a
26-a a Ligii II, între jocul FCM UTA - FC
Bihor şi CSU „VasileGoldiş” Arad - Unirea Alba Iulia. Şi
asta, deoarece, utiştii au refuzat să mai joace
în nocturnă, din superstiţie, toate
victoriile alb-roşiilor din acest retur fiind
obţinute la matineu.
Portarul utist Roberto Bodea a fost convocat, din nou, să apere buturile naţionalei tricolore, Under 16, în „dubla” de verificare, de la Orşova, cu reprezentativa similară a Serbiei.
Eveniment
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și transportat la spital după ce mașina lui a lovit parapetul median pe DN 6, în apropiere de Timișoara. Poliția a deschis dosar penal.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
4
Ştiri din Timiș
Vineri, 5 decembrie, la Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, au avut loc lansarea cărții „Iubirea” (ediția a II-a) și conferința „Între empatie și eutanasie” susținută de Părintele Octavian Blaga. Cu peste 20 de ani de experiență în consilierea spirituală a pacienților din spitale și azile din România și Canada, Părintele Blaga a oferit publicului o reflecție asupra iubirii divine, empatiei și conceptului de „moarte bună” din perspectiva teologică.
Ştiri din Timiș
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.
Eveniment
Un bărbat de 68 de ani din Hunedoara a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina de 43 de ani, lovind-o și împiedicând-o să părăsească locuința. El este cercetat acum pentru violență în familie și lipsire de libertate și a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara anunță câștigarea unui nou proiect strategic. Finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia, proiectul vizează modernizarea infrastructurii publice și reducerea consumului energetic în zona metropolitană Timișoara, cu un impact direct asupra comunei Dumbrăvița.
1