Arad - Cei 11 parlamentari arădeni au depus, în total, peste o sută de amendamente la proiectul bugetului pe 2009.
Arad - Primarul Gheorghe Falcă a acuzat astăzi faptul că, în timp ce se lupta pentru introducerea pe listele de investiţii  a două săli de sport arădene, un parlamentar local de la PNL se ruga de directorul Agenţiei naţionale de investiţii să şteargă Aradul de pe listă, lucru ce s-a şi întâmplat!
Bucureşti - Senatorul PD-L de Arad, Ovidiu Marian, este convins că actuala guvernare este ferm hotărâtă să nu repete greşelile Guvernării Tăriceanu, care în numai trei luni de zile, înainte de alegeri, a sporit deficitul bugetar de la 2% la 5,2%.
„Tripla” realizată de campioanele en-titre de la B.C. ICIM Arad în debutul returului de campionat ne-a arătat că baschetul feminin arădean are potenţial şi în vremuri şi echipă de criză.
Filarmonica de Stat Arad prezintă duminică, 22 februarie, ora 19, în sala Palatului Cultural, „Carnaval concert”.

Ştiri din Timiș

Un nou centru de formare profesională a fost amenajat la Casa Maghiară din Timișoara
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.

Ştiri din Timiș

Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Tow
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town.

Ştiri din Timiș

Cote adiționale la impozit și în 2027. Primăria așteaptă sugestiile cetățenilor
Primăria Timișoara începe pregătirile pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale din 2027, iar timișorenii sunt invitați să propună cum ar putea fi justificate viitoarele cote adiționale. Acestea nu sunt însă o noutate: municipalitatea le aplică de mai mulți ani anumitor taxe și impozite, iar acum începe procedura pentru anul viitor. 1

Eveniment

Un mort și patru răniți după un atac armat în două localități din apropierea Parisului
Atac armat în apropiere de Paris, unde un bărbat a tras asupra trecătorilor din mai multe zone. O persoană a murit și alte patru au fost rănite. Polițiștii l-au prins pe suspect la câteva minute de la primele apeluri de urgență.

Cinema

Filmul săptămânii: „Sense and Sensibility”, o nouă ecranizare a poveștii lui Jane Austen despre iubire legătura dintre două surori
Recomandarea de film din această săptămână este „Sense and Sensibility”, o dramă romantică de epocă inspirată de romanul cu același nume scris de Jane Austen. Filmul, regizat de Georgia Oakley, urmărește povestea surorilor Elinor și Marianne Dashwood, care trebuie să își părăsească locuința din Sussex și să se adapteze unei noi vieți, în timp ce se confruntă cu probleme financiare și încercări în dragoste.

Sănătate

Când ar trebui să mergem la urolog. Ce investigații pot depista probleme ale rinichilor și prostatei
Urinările frecvente, usturimea la urinare, sângele în urină sau durerile lombare sunt câteva dintre simptomele pentru care este recomandat un consult urologic. Medicii de la Spitalul Municipal Timișoara explică faptul că unele afecțiuni ale rinichilor și ale vezicii urinare pot evolua fără simptome evidente, iar ecografia poate ajuta la depistarea lor înainte să apară complicații.

Eveniment

Bărbatul care și-a înjunghiat fosta iubită la mall, trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat
Un bărbat de 49 de ani, care și-a înjunghiat fosta iubită în magazinul în care aceasta lucra, la Iulius Town din Timișoara, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat. Atacul a avut loc în iunie, după ce femeia a refuzat să continue relația cu el.

Ştiri din Timiș

Din nou maraton, din nou trasee deviate pentru autobuze și firobuze, în weekend
Duminică, Timișoara găzduiește Timișoara City Marathon, iar între orele 9 și 15 mai multe linii de transport public vor circula deviat. STPT anunță modificări pentru nouă linii. 1