Prezenţi la Memorialul „Petre Lovas”, înotătorii de la Aquatic Team Arad (prof. Daniel Kormendi) au cucerit 13 medalii şi cupa pentru cea mai bună performanţă a concursului, prin Krista Kovacs.
Bugetul alocat programului de construire a locuinţelor ANL s-ar putea dubla până anul viitor, iar locuinţele ANL închiriate de mai mult de cinci ani vor putea fi achiziţionate.
ARAD - Fundaţia pentru Integrare Europeană Sigma invită elevii claselor III-XII să participe la concursul naţional de limbă, cultură şi civilizaţie, „Cangurul Lingvist”.
comunicat
Săptămâna trecută, filiala judeţeană de Cruce Roşie Arad a trimis o ultimă tranşă de bani - 1.000 de lei - comunei Ulma din judeţul Suceava, grav afectată de inundaţii.
Târgul Imobiliar
Copiii cu vârste între 9 și 13 ani sunt invitați să descopere, prin joc, cum pot fi gestionate veniturile, cheltuielile și economiile în cadrul atelierului interactiv „Jocul banilor – Drumul către casă”. Evenimentul este organizat la Târgul Imobiliar Timișoara și este susținut de echipa Imobiliare.ro Finance.
România
UDMR a decis, vineri, să participe la guvernare și să susțină învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan. Formațiunea îi propune pe Tanczos Barna pentru funcția de vicepremier și ministru al Agriculturii, Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării și Ötvös Koppány Bulcsú la Ministerul Culturii.
Ştiri din Timiș
O companie tehnologică internațională se bazează de obicei pe ani de muncă la produs, construirea de echipe și găsirea unui model care poate scala.
Ştiri din Timiș
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
3
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Hope”, un thriller SF sud-coreean despre o comunitate izolată care ajunge să se confrunte cu o creatură misterioasă. Regizat de Na Hong-jin și cu o distribuție internațională din care fac parte Hwang Jung-min, Zo In-sung, Jung Ho-yeon, Michael Fassbender, Alicia Vikander și Taylor Russell, filmul a fost prezentat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și include mai multe secvențe filmate în Munții Retezat.
Eveniment
Arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani și i-ar fi cerut să se filmeze în ipostaze explicite. Este cazul unui bărbat de 27 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță noi restricții de circulație începând de luni, 28 septembrie. Strada Grigore T. Popa va fi închisă complet în timpul zilei, iar alte două străzi vor fi afectate ulterior de lucrări la rețelele de apă și canalizare.
1