ARAD - Poliţiştii rutieri au descoperit în urma verificărilor efectuate că Vasile M., cel care a intrat ieri seară, cu BMW-ul pe care îl conducea într-un copac, nu are permis de conducere.
Arad - Deşi, conform unor informaţii de la vârful PD-L, democrat-liberalii arădenii au reuşit să-şi impună punctul de vedere în privinţa împărţirii funcţiilor la deconcentrate, adică să îi păstreze pe funcţii pe oamenii săi, preşedintele PSD Arad, Marius Lazăr (foto) spune că nu este de acord cu această variantă.
Până pe 15 ianuarie mai are timp B.C. ICIM Arad pentru a-şi întări, fie şi numeric, lotul pentru returul C.N. de baschet feminin, dată la care expiră perioada de transferări.
Acesta este numărul sportivilor de la CSŞ Gloria Arad care erau, la finele anului trecut, cooptaţi în loturile naţionale de juniori.
A împuşcat-o în piept cu o armă de tir de calibrul 4,5 mm pe care fratele său a adus-o ilegal din Cehia.
Ştiri din Timiș
Timișorenii se vor putea bucura, la iarnă, de o nouă ediție a Târgului de Crăciun, care va transforma centrul orașului într-un spațiu al sărbătorilor, cu produse tradiționale, bunătăți de sezon și activități pentru întreaga familie. Evenimentul se va desfășura între 29 noiembrie 2026 și 7 ianuarie 2027.
1
Ştiri din Timiș
Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri.
Ştiri din Timiș
Pentru unii copii, ziua nu se termină atunci când sună ultimul clopoțel. La Centrul Educațional pentru Integrare Școlară și Prevenirea Abandonului Școlar al SCOP – Societatea pentru Copii și Părinți, după ore începe o altă etapă a zilei. La sediul de pe strada Gelu, urmează temele, masa caldă, activitățile educative, consilierea și, poate cel mai important, învățarea unor lucruri pe care școala nu reușește întotdeauna să le ofere: cum să învețe.
Utile
Vineri, 25 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri, 25 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare, cu gastronomie, concerte, spectacole de teatru, dansuri populare, programe istorice și distracție pentru toate vârstele. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival.
Ştiri din Timiș
Timișoara devine în acest weekend un treasure hunt al gusturilor și experiențelor culinare inedite. Timișoara Tasting Tour are loc sâmbătă, 26 septembrie 2026, iar peste 70 de locații îi așteaptă pe gurmanzi cu o incursiune gastronomică inedită. În traseul aromelor sunt incluse și restaurantele și cafenelele din Iulius Town: Chin Chin, Czech In by Staropramen, Fenice Palas, KAI, Little Italy by Prime, Pasta Io și Tucano Coffee. Evenimentul se încheie în Iulius Gardens, cu un concert susținut de îndrăgitul artist Rareș.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare
2