Cel mai vechi apeduct descoperit vreodată în Timișoara se află în Piața Sf. Gheorghe. Trece chiar pe sub una dintre cele patru case medievale, la rândul lor cele mai timpurii locuințe găsite de arheologi până acum. Printre descoperirile momentului pe șantierul din centrul orașului se mai află un havuz de la începutul secolului al XVIII-lea și o casă masivă de lemn, cu pivniță și dependințe, de secol XV, din care a fost scos un vas ceramic aproape neatins.
Capitală Culturală
O manifestare de suflet va avea loc în comuna Nădrag, din județul Timiș, chiar de Ziua Internațională a Copilului. Este vorba despre a doua ediție a Festivalului – concurs de folclor pentru copii „Dulce grai”, la care sunt așteptați să se înscrie zeci de elevi.
Mapamond
Incident grav, marți, în nord-vestul Franței. Doi polițiști au murit și alți trei au fost răniți după ce duba cu care transportau un deținut a fost atacată. Acesta a evadat, iar complicii săi au scăpat.
Economic
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că „intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că, între 20 și 27 mai va avea loc o nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor. Vor fi atât acțiuni terestre, noaptea, cât și aeriene, dimineața și seara.
1
România
Administrația Domeniului Public SA Oradea vinde, prin licitație publică, oi și capre de Camerun, precum și oi domestice, potrivit Bihon.ro.
România
Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă care vizează realizarea tuturor proiectelor cuprinse în Programul de dezvoltare locală Anghel Saligny, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu, potrivit AGERPRES.
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor avertizează asupra riscului de fraudă prin apeluri telefonice false. Infractorii acționează rapid, sunându-i pe oameni și prezentându-se ca angajați ai unor bănci, încercând să obțină date personale.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Serviciul Public de Administrare a Centrului Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor în sectorul Automotive (CERC Timișoara) este un serviciu local care are misiunea de încurajare a investițiilor durabile în sectorul automotive, parte a serviciului s-a alăturat pe parcursul anului 2023 și infrastructura regională de afaceri INCUBOXX are ca scop principal consolidarea sectorului IT&C la nivel regional capabil să facă față competiției concurențiale atăt naționale, cât și internaționale.