tion.ro Web analytics

Majoritatea timișorenilor activi în privința achizițiilor rezidențiale sunt interesați de apartamentele noi: potrivit unui studiu realizat, din totalul cumpărătorilor activi din Timișoara, aproximativ 60% se orientează spre construcții noi. Cu toate acestea, majoritatea achizițiilor sunt făcute pe segmentul locuințelor vechi, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Eugene Estate. Care sunt motivele și cum au evoluat prețurile locuințelor vechi din Timișoara în prima jumătate a anului?
Un metru pătrat de apartament nou costa, în Timișoara, 1.179 de euro, la finalul lunii martie 2018, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanță imobiliară Eugene Estate. Evoluția prețurilor pe segmentul apartamentelor noi a fost una crescătoare în primele trei luni ale acestui an, în condițiile în care, la finalul anului trecut, tendința a fost una ușor descrescătoare. Ce se va întâmpla în acest an cu prețurile apartamentelor noi din orașul de pe Bega?
Prețul mediu al metrului pătrat de apartamente vechi din Timișoara a scăzut în primul trimestru al acestui an, însă diminuarea este nesemnificativă: 0,35%, de la 1.156 de euro la 1.152 de euro, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Eugene Estate. Va mai scădea în acest an prețul mediu al apartamentelor vechi sau segmentul își va reveni?
Lansarea programului Prima Casă 2018 a contribuit la creșterea cu 0,7% prețurilor pe segmentul de apartamente vechi din Timișoara, în luna februarie față de ianuarie 2018, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Eugene Estate. În prima lună a acestui an, față de luna decembrie 2017, creșterea fusese de 0,4%. Ambele valori sunt sub cele medii de anul trecut, de 1% pe lună. Cu toate acestea, programul guvernamental nu mai are impactul din trecut asupra pieței rezidențiale vechi, întrucât prețurile locuințelor depășesc, de cele mai multe ori, pragul de 57.000 de euro. 

Ştiri sportive

UPDATE. EURO 2024: România - Ucraina 3-0, în minutul 57
Naţionala de fotbal a României conduce Ucraina cu scorul de 3-0, în meciul care are loc luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania. UPDATE. România a învins Ucraina la scor de neprezentare: 3-0

Eveniment

Pompierii timișeni au intervenit pentru stingerea primului incendiu de culturi agricole din această vară
Luni, în Timiș a avut loc primul incendiu de culturi agricole din această vară. Flăcările au cuprins 25 de hectare de lan de orz.

Ştiri din Timiș

Invenție a unui student din Timișoara, premiată la salonul de inventică „Traian Vuia”
Studentul UVT David Borovic, alături de echipa de la Facultate de Arte și Design, a obținut medalia de aur la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” Timișoara. Invenția se numește SYNTHESIS și este o bicicletă hibridă electrică de tip Croazieră.

Ştiri din Timiș

FOTO. Fațadă de vis, interior cu igrasie. Ce planuri are conducerea UPT pentru interiorul Palatului Lloyd
Mai multe imagini din interiorul Palatului Lloyd arată pereți înalți plini de igrasie, cu infiltrații și tencuială desprinsă. În imobil funcționează rectoratul Universității Politehnica din Timișoara, iar reprezentanții UPT anunță că urmează și lucrări interioare. 1

Eveniment

Minori din Botoșani, bătuți, umiliți și forțați de reprezentanții fundației care îi găzduia să muncească
Cinci minori din Botoșani au fost bătuți, umiliți și forțați să muncească de către administratorul fundației care îi găzduia și de angajații acestuia, timp de trei ani. Două persoane au fost reținute și trei plasate sub control judiciar, toate fiind cercetate pentru trafic de minori.

Ştiri din Timiș

Se reiau lucrările la Turnul de Apă din Iosefin. A fost semnat contractul cu o nouă firmă
Turnul de Apă din Iosefin ar urma să fie, până la urmă, finalizat la iarnă. Luni, 17 iunie, reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că a fost semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor. Acestea ar fi trebuit să fie gata până la începutul anului 2023, însă au fost abandonate pe la 30% de primul executant.

Ştiri din Timiș

Mecanismul procesului auditiv
ADVERTORIAL. Auzul, un proces fiziologic esențial, implică transformarea undelor sonore în percepții auditive printr-o serie de mecanisme biomecanice și neurofiziologice complexe. Urechea umană, structurată în trei segmente distincte – urechea externă, urechea medie și urechea internă – funcționează ca un sistem sofisticat de recepție și procesare a sunetelor. 

Eveniment

Inconștienți, unii șoferii din Timiș continuă să urce la volan după ce au consumat alcool
Fără să țină cont că ar putea provoca un accident, unii șoferi din Timișoara și din județ continuă să urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Este cazul mai multor persoane care s-au ales cu dosar penal în weekend. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici