Ceasuri, tablouri, porţelanuri fine, obiecte decorative mai mult sau mai puţin vechi sunt toate expuse în Piata Unirii din Timişoara, unde are loc o ediţie a evenimentului intitulat „Expo Antichităţi”.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan astăzi, sâmbătă, 7 aprilie pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi în acest sfârşit de săptămână pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate astăzi şi mâine.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi astăzi, duminică, 29 ianuarie, pe drumurile din oraş şi din judeţ. Vezi unde vor fi ele amplasate.
În Timişoara se vând aparate de aer conditionat ca pâinea caldă. Firmele specializate în aparate de climatizare înregistrează o creştere a vânzărilor de până la 70% în acest sezon, faţă de perioada toamnă-iarnă. Atenţie însă, medicii spun că aerul condiţionat poate afecta sănătatea!
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.
Începând cu 19 martie, autovehiculele de peste 7,5 tone nu pot circula pe DJ 691 între Nodul de descărcare A1 și Lipova, din cauza lucrărilor de modernizare a drumului. Șoferii sunt rugați să respecte semnalele polițiștilor și indicatoarele rutiere.
Veste importantă pentru traficul din vestul țării: Centura Timișoara Vest intră oficial în faza de construcție, după emiterea autorizației de construire. Ultimii aproape 14 kilometri vor închide inelul ocolitor al orașului, cu termen estimat de execuție de doi ani.
Primăria Timișoara lansează o platformă online pentru rezervarea locurilor de tip drop-off destinate aprovizionării în Zona Cetate. Sistemul, disponibil în 13 puncte, permite programarea descărcării mărfurilor în intervalul 6–22, pentru vehicule de până la 3,5 tone.
Duminică, 29 martie, de la ora 12, în Piața Operei din Timișoara, va avea loc manifestul „Corpul meu, alegerea mea”, un eveniment dedicat dreptului femeilor de a decide în mod liber și informat asupra propriului corp, în special în contextul unei sarcini, și de a avea acces la servicii medicale sigure.
8
O timișoreancă de 24 de ani a fost prinsă în flagrant cu 9,5 kg de canabis aduse din Spania și este cercetată pentru trafic de droguri. Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș avertizează asupra creșterii alarmante a incendiilor provocate prin arderea miriștilor și a vegetației uscate. Aceasta este o practică ilegală cu efecte grave asupra mediului, sănătății publice și siguranței bunurilor.