Aquatim vrea să mărească facturile la apă şi canalizare. Consilierii locali din Timişoara vor avea pe ordinea de zi a şedinţei de la sfârşitul acestei luni un proiect de hotărâre care se referă la „ajustarea” tarifelor pentru prestarea serviciului de furnizare a apei potabile şi de canalizare în funcţie de indicele de inflaţie.
Reprezentanţii societăţii Aquatim anunţă din nou întreruperi în furnizarea apei reci pentru ziua de luni, pe mai multe străzi din Timişoara, din cauza unor lucrări care vor fi efectuate la reţea la intersecţia străzilor Anton Golopenţia şi Calea Urseni.
Locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara, mare parte în cartierul Iosefin, vor rămâne joi fără apă la robinete, de dimineaţă până în cursul după-amiezii, din cauza unor lucrări efectuate de Aquatim.
Reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm anunţă din nou întreruperi în furnizarea apei calde, pentru marţi, pe mai multe străzi din zona Calea Aradului din Timişoara.
Timişoara va primi subvenţie pentru căldură şi în acest an. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a afirmat că Guvernul a aprobat 7 milioane de lei pentru subvenţionarea căldurii timişorenilor în această iarnă.
Ştiri din Timiș
Lucrările pentru amenajarea celor două sensuri giratorii de pe drumul județean DJ 592, în Albina, respectiv Sacoșu Turcesc, și care leagă Timișoara de Buziaș, nu au fost finalizate în termenul inițial de șase luni. Proiectul a trecut prin modificări în etapa de proiectare, iar reprezentanții CJ Timiș estimează că circulația ar putea fi reluată în condiții normale în jurul datei de 1 decembrie.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune menținerea, în 2027, a impozitelor pentru locuințe și mașini la nivelul actual, fără indexarea cu rata inflației. Municipalitatea vrea și eliminarea ultimei cote adiționale pentru clădirile nerezidențiale.
Mapamond
Comisia Europeană urmărește îndeaproape noile reguli adoptate de guvernul italian, care limitează la 30% ponderea elevilor de origine străină cu dificultăți serioase în învățarea limbii italiene într-o clasă. Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a atras atenția că legislația Uniunii Europene interzice discriminarea pe criterii de naționalitate, relatează Agerpres.
Mapamond
Democrații au obținut o victorie majoră la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, preluând controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului. Rezultatul este o lovitură dură pentru Donald Trump, care va avea de înfruntat un Congres dominat de opoziție în ultimii doi ani ai mandatului său.
2
Ştiri din Timiș
Mobilizare pentru Mihăiță, un băiețel de un an și două luni care are nevoie de terapii de recuperare pentru a putea duce o viață cât mai aproape de normalitate. Născut prematur sever, cu doar 600 de grame și șanse minime de supraviețuire, micuțul face în prezent patru ședințe de fizioterapie pe zi. Costurile tratamentelor ajung la aproximativ 17.000 de lei lunar. Pentru a-l sprijini, pe Stadionul C.S.O. din Făget a fost organizat recent un turneu caritabil de fotbal.
Lugoj
Spațiile dintre blocurile din Lugoj ar putea fi reorganizate, iar grădinile amenajate de locatari pe domeniul public nu vor mai fi acceptate de administrația locală. Primarul Călin Dobra a anunțat că dorește ca aceste suprafețe să fie transformate în spații verzi accesibile tuturor locuitorilor, dar și în parcări, acolo unde configurația terenului permite.
1
Eveniment
Accident rutier în Complexul Studențesc din Timișoara. Patru autoturisme au fost implicate în coliziune, în condițiile în care semaforul funcționa pe galben intermitent. UPDATE. O femeie a fost rănită
2
Femei în funcții-cheie
Silvia Radoicovici este implicată de mai mulți ani în politică și administrație, după o perioadă în care a lucrat în antreprenoriat și apoi în educație. În 2024, numele ei s-a regăsit pe lista Alianței Timișoara Unită, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru Consiliul Local Timișoara.
1