Una dintre vedetele secrete ale celor de la ACS Poli Timişoara, Pedro Henrique, a revenit la Timişoara, după mai bine de jumătate de an lipsă. El nu este apt de joc şi mai are nevoie de o lună şi jumătate pentru refacere. Totodată, printre fotbaliştii din a doua tură trimisă la testele medicale se află şi Daniel Rusu, un tânăr portar provenit de la juniorii clubului.
ACS Poli Timişoara se antrenează în efectiv complet, după ce în Slovenia au ajuns şi cele două vedete care au semnat cu clubul bănăţean, Ianis Zicu şi Alexandru Curtean. În continuare, Pedro Henrique este indisponibil, având o entorsă la genunchiul piciorului drept.
Timisoara Saracens RCM Universitatea de Vest Timişoara a încheiat în cea mai mare parte transferurile pentru noul sezon. Au sosit patru jucători, unu din Tonga, trecut pe la naţionala în şapte a Australiei, plus trei români tineri, de perspectivă. Duşan Filipaş, vicepreşedintele clubului a anunţat că există posibilitatea să mai vină un singur jucător.
Ştiri din Timiș
Alarmă în Timiș: copiii, tot mai expuși pericolelor online. Un proiect local ajunge la sute de elevi
Aproape toți copiii folosesc internetul de pe telefon, iar riscurile cresc alarmant. Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că 96% dintre minori accesează online-ul de pe smartphone, iar unul din doi a fost victima unor forme de hărțuire în mediul digital.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara supune dezbaterii publice, luni, 27 aprilie, pachetul de hotărâri care vizează reducerea masivă a personalului din aparatul propriu și instituțiile subordonate. Peste 100 de posturi ocupate ar urma să fie desființate în contextul noilor măsuri de austeritate.
3
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României organizează, la Timișoara, o nouă ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, odată cu aniversarea a 146 de ani de la înființare.
Ştiri din Timiș
Proiectul educațional „Un Stradivarius în școli”, derulat de Fundația Culturală Gaudium Animae, revine în prim-plan cu o ediție specială dedicată copiilor cu deficiențe de vedere și celor din comunități cu acces limitat la cultură.
România
Ilie Bolojan anunță după o ședință a Biroului Politic Național extins al PNL că s-a votat o rezoluție pentru continuarea guvernării sub mandatul lui Ilie Bolojan. Prim-ministrul a subliniat că PNL nu va mai intra în coaliție de guvernare cu PSD, după ce formațiunea i-a retras sprijinul politic.
19
România
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul înscrierilor pentru creșe, grădinițe și servicii de educație timpurie complementară pentru anul 2026. Potrivit acestuia, părinții vor putea depune cererile de înscriere în perioada 25-29 mai.
România
Raed Arafat este oficial anchetat de către Parchetul Militar într-un dosar de contrabandă, privind transferul unui elicopter din Marea Britanie pentru SMURD, dar și pentru angajări fictive a unor medici ai DSU.
3