Alergări prin pădure, exerciţii solicitante,
acumulări peste acumulări, bazin, dar şi
porţii de pregătire cu mingea. Acesta sunt
ingredientele din meniul poliştilor din primul
cantonament al verii.
28 de jucători şi un antrenor nou-nouţ la
reunirea lotului echipei FC Timişoara. Agitaţie
mare luni seara la stadionul Dan Păltinişanu.
Circa 200 de suporteri, de toate vârstele şi de
ambele sexe, au aşteptat reunirea şi primul
antrenament al vicecampioanei.
| Video

Handbaliştii lotului naţional de handbal under 18 se antrenează în provincie.
Speranţa moare ultima. Asta crede şi Alex
Curtean, mijlocaşul lui FC Timişoara care se mai
gândeşte la titlu.
Jucătorii care au spus că nu se pot pregăti din cauze medicale, în prima zi, s-au antrenat normal.
Horoscop
Încheiem anul într-o vibrație profundă, cu două planete retrograd care modelează subtil interiorul nostru: Jupiter în Rac și Uranus în Taur. Este o perioadă în care schimbările cele mai importante nu se manifestă în exterior, ci în gândurile, în emoțiile pe care le descoperim, în întrebările din interior care caută răspuns. Este un final de an care ne întoarce spre noi înșine, spre rădăcini, spre adevărurile pe care poate le-am ignorat sau amânat.
Utile
Miercuri, 10 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe întâlniri literare sau la spectacole și proiecții.
Capitală Culturală
Opera timișoreană se pregătește pentru o serie de evenimente artistice remarcabile în această lună, iar punctul culminant este spectacolul de balet „Creațiunile lui Prometeu” de Ludwig van Beethoven, programat duminică, 14 decembrie, de la ora 18, în Sala Operei. Această compoziție unică marchează evoluția stilistică a celebrului compozitor și oferă publicului o experiență muzicală de excepție.
Ştiri din Timiș
Orașul Buziaș se pregătește pentru un eveniment de excepție dedicat atât bucuriei sărbătorilor de iarnă, cât și celebrării unei cariere de peste trei decenii în muzica bănățeană.
Capitală Culturală
Expoziția oferă o perspectivă critică asupra transformării urbane a Timișoarei, evidențiind evoluția orașului dintr-un centru baroc provincial într-o urbe modernă și cosmopolită în anii ’30 ai secolului XX.
Capitală Culturală
Un dialog vizual între cultura spaniolă și cea românească este propus de ultima expoziție a anului 2025, găzduită de galeria Pygmalion. Vernisajul va avea loc joi, 11 decembrie, de la ora 18:00, și aduce în fața publicului lucrări originale realizate de copii din Timișoara.
România
Primarul Timișoarei Dominic Fritz l-a însoțit pe președintele Nicușor Dan în vizita oficială de la Paris, unde au avut întâlniri cu primărița Anne Hidalgo și comunitatea românească. Fritz spune că a discutat despre rolul orașelor în politica europeană și a promovat legăturile Timișoarei cu Franța.