Folclorul autentic, o doină ce adună în ea toată duioșia lumii, o ardeleană cu foc cântată sau o colindă bătrânească încă fac să clocotească sângele bănățenilor. La Gala anuală a Ansamblului Timișul, Opera Națională Română din Timișoara a fost plină-ochi și a trepidat de emoție și voie bună.
Sărbătoare, din nou, în mai multe cartiere ale Timişoarei, în acest sfârşit de săptămână. Timişorenii sunt invitaţi la Zilele cartierelor Plopi, Kuncz şi Sever Bocu (Lipovei). Vor fi organizate spectacole de muzică populară la care şi-au anunţat participarea zeci de artişti, diverse concursuri şi competiţii sportive.
Timişorenii îndrăgostiţi de cântul popular sunt aşteptaţi la rugă la sfârşitul acestei săptămâni. În Parcul Rozelor se va încinge o horă mare, iar pe scenă vor urca Ansamblul Timişul şi vor cânta renumiţi solişti de muzică populară. Toată lumea este invitată la joc de Ruga Timişoarei!
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.