tion.ro Web analytics

Luni, 11 iulie ( ziua de naştere a iniţiatorului şi mentorului Thespis - regretatul Diogene V. Bihoi), de la ora 19, Teatrul Studenţesc Thespis celebrează 46 de ani de existenţă, prilej de reunire a membrilor mai vechi şi mai noi ai trupei.

Ce poate fi mai incitant decât o petrecere? Două petreceri! Sâmbătă noaptea, cu ocazia aniversării a nouă ani de existenţă a clubului D arc din Timişoara, amatorii de distracţie au avut parte de două evenimente pline de distracţie, unul desfăşurat SubPod, iar celălalt în locaţia din Piaţa Unirii.

Chiar dacă manifestările aniversare organizate de Primăria Timişoara şi societatea Retim Ecologic Service SA la 100 de ani de salubritate au avut de furcă cu vremea mohorâtă din week-end, sâmbătă a fost veselie mare în Piaţa Unirii. Dovadă că ideea conducerii societăţii, de a implica cât mai mulţi copii şi tineri, pentru a-i deprinde cu normele civice şi necesitatea colectării selective a deşeurilor, a fost una cum nu se poate mai potrivită.

Veniţi cu un ziar, un PET şi un borcan în Piaţa Unirii! Copiii care vor face acest lucru, sâmbătă la ora 10, se vor bucura de cadouri surpriză din partea Retim. Societatea marchează 100 de ani de salubritate în Timişoara şi a pregătit concursuri cu premii şi două zile de concerte cu Adi Bărar Band, Cargo şi Phoenix în acest sfârşit de săptămână.

Angajari TION

Artpapel Group angajează:

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 6 februarie
Vineri, 6 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

Accident mortal pe un drum din Timiș. Un tânăr de 22 de ani a murit, iar un alt bărbat a ajuns la spital
Un tânăr de 22 de ani a murit joi seara, între Jimbolia și Cărpiniș, după ce mopedul pe care se afla a fost lovit de un autoturism. Un alt bărbat a fost rănit, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 6 februarie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.

România

Hadar Chalet, pavilionul de vânătoare al lui Ceaușescu, are un nou proprietar
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori. 1

Capitală Culturală

Intră puțin la Muzeul Național al Banatului. Aici poți vedea un cal artefact care a traversat 25 de secole
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.

Sănătate

Intervenție chirurgicală complexă cu transplant de țesut osos, realizată la Spitalul Județean Timișoara
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.

Ştiri din Timiș

Peste 8 km din DJ 684, între Coșava și Luncanii de Jos, vor fi modernizați cu o investiție de aproape 56 de milioane de lei
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici