Timişorenii sunt aşteptaţi şi în acest an la o nouă ediţie a expoziţiei de animale şi utilaje agricole Banatagralim. În curtea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a banatului Timişoara, situată pe Calea Aradului, pot fi văzute ”pe viu” animale, păsări, dar şi utilaje agricole şi, în premieră, mai mulţi expozanţi care realizează articole de meşteşug.
O plimbare la grădina zoologică poate fi o excursie interesantă pentru oricine, indiferent de vârstă. Dar, atunci când ajungi într-unul dintre cele mai mari parcuri zoologice din lume, care adăpostește zeci de mii de specii neobișnuite, atunci excursia devine o adevărată aventură. Noi vă prezentăm cele mai fascinante grădini zoologice din lume.
Sondajul pe care l-am lansat în rândul cititorilor duminică, cu privire la accesul cu animale de companie în mijloacele de transport în comun din Timişoara, s-a încheiat. Au fost peste 700 de voturi, iar majoritatea s-a pronunţat pentru permiterea transportului animalelor cu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele RATT. Există însă în continuare mulţi cetăţeni care nu sunt de acord cu un asemenea demers.
Cine a avut ocazia să folosească autostrada de la Budapesta la Viena a observat existenţa unor supratraversări „verzi” ale şoselei. Acestea ajută la circulaţia naturală a animalelor, pentru a nu afecta habitatul acestora. Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva va fi primul eco, care va oferi asemenea lucrări de artă, inclusiv două tuneluri. Unul dintre utilizatorii forumului peundemerg.ro a reuşit realizarea unei simulări a modului în care aceste ecoducte vor fi puse în practică.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5

Ştiri din Timiș

Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.