Amatorii de muzică reggae sunt așteptați la un super eveniment. Este vorba despre aniversarea a 4 ani de Reggaelize it!, iar pentru a marca momentul doi artiști din Jamaica, respectiv Micah Shemaiah și Yaadcore, vor concerta la Timișoara. De asemenea, alături de ei se vor afla și doi DJ locali.
Amatorii de muzică bună se vor putea delecta cu un concert de neratat la mijlocul lunii aprilie. Pe scenă vor urca băieții de la Persona, care promit o seară specială pentru iubitorii de indie din Timișoara.
La începutul anului 2015 a avut loc premiera mondială a unuia dintre cele mai controversate filme românești ale momentului. Este vorba despre pelicula „De ce eu?”. Cinefilii care încă nu au apucat să vizioneze filmul vor putea să facă acest lucru marți.
Amatorii de muzică electronică vor avea ocazia să petreacă, din nou, alături de celebrul DJ Palotai. După ultima vizită la Timișoara, artistul maghiar a decis să revină în orașul de pe Bega, iar fanii vor avea cu siguranță parte de o petrecere reușită.
Utile
Marți, 20 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Aurora Boreală a fost vizibilă în noaptea de 19 spre 20 ianuarie la Colonia Mică, în județul Timiș, un fenomen rar pentru această zonă. Cerul a fost luminat de nuanțe de verde, roșu, albastru și violet. Evenimentul a fost generat de activitatea solară intensă.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Eveniment
Luni, polițiștii au fost sesizați de un accident rutier pe DJ 691, în localitatea Giarmata, fiind implicate trei mașini.
1
Mapamond
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, va demisiona, a declarat acesta luni într-un discurs, scrie Agerpres.
Mapamond
Celebrul creator de modă italian Valentino Garavani a murit la vârsta de 93 de ani.
Eveniment
Un accident rutier foarte grav s-a produs luni, în jurul orei 17:50, pe DN7, în localitatea Simeria Veche din Hunedoara. Două persoane și-au pierdut viața, iar o a treia a fost rănită și transportată de urgență la spital, după un impact frontal între două mașini.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit mort într-un apartament închiriat în regim hotelier, în zona Aradului din Timișoara. Polițiștii au intervenit de urgență.