Inspectorii Gărzii Financiare Timiş au efectuat, în primele patru luni ale anului 2013, peste 2.000 de controale, în urma cărora au dat amenzi în valoare de peste 2,1 milioane de lei firmelor prinse cu nereguli. Vedeţi cele mai deosebite cazuri întâlnite de inspectorii financiari.
Poliţiştii locali vor lua la pas cartierele Timişoarei, de săptămâna viitoare, pentru a inspecta spaţiile verzi. Timişorenii care nu şi-au cosit iarba din faţa casei şi nu întreţin spaţiile verzi din jurul imobilelor în care locuiesc, lăsând buruienile să crească în voie, riscă amenzi. În primă fază vor fi avertizaţi să ia măsuri, în caz contrar urmând să fie sancţionaţi contravenţional.
În săptămâna care tocmai se încheie, agenții de la circulație au amendat peste 1000 de șoferil indisciplinați în trafic, care nu au ținut cont de regulile de circulație și puteau pune în pericol viața celorlați participanți la trafic. Oamenii legii au anunțat astfel de controale și în acest sfârșit de săptămână.
Două societăţi comerciale din Timişoara s-au ales cu sancţiuni de 25.000 de lei fiecare de la Poliţia Locală pentru că nu au luat măsuri pentru salubrizarea terenurilor pe care le deţin în proprietate. Vorbim în total de amenzi de 50.000 de lei, adică aproximativ 11.500 de euro, în cazul ILSA şi Fructus!
Conducerea Primăriei Timișoara a făcut marți apel la locuitorii urbei să-și întrețină spațiile verzi din fața caselor sau a blocurilor de locuințe, în caz contrar riscând să se aleagă cu amenzi. Autoritățile se ocupă de zonele verzi din zona centrală. Cetățenilor de la periferie, chiar dacă sunt buni contribuabili, li se cere... răbdare: imaginea centrului este prioritară, în opinia oficialilor muncipalităţii!
Azi în Timișoara
Vineri, 25 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare, cu gastronomie, concerte, spectacole de teatru, dansuri populare, programe istorice și distracție pentru toate vârstele. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare
Capitală Culturală
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.
Mapamond
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.
Ştiri din Timiș
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.