Au păzit palmieri, jardiniere, intersecții, acum „păzesc” și rampele clandestine de deșeuri. Vorbim despre polițiștii locali, care, mai nou, stau la pândă să-i prindă pe cei care aruncă gunoaie acolo unde nu ar trebui. Pe cei care îi prind în flagrant îi pun să plătească… curățenia și le dau și amenzi, care pot ajunge până la 2.500 de lei.