La finalul lunii ianuarie 2024, comisariatul de Timiș al Gărzii Naționale de Mediu vine cu raportul pe 2023. Astfel, aflăm că, anul trecut, cei 11 comisari au făcut peste 600 de inspecții și au constatat aproape 150 de nereguli. Au fost date și aproape 100 de amenzi, cuantumul total al acestora trecând de 3,5 milioane de lei.
Cresc amenzile pentru cei care aruncă gunoiul în alte locuri decât cele autorizate în acest sens. Creșterea o vor simți persoanele fizice. Amenzile pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor ajung, printr-o nouă lege, între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoanele fizice și la zeci de mii de lei pentru persoanele juridice. În plus, cel care a abandonat deșeurile, conform noii legi, are obligația să le ridice, suportând costurile pentru curățarea spațiului respectiv.
Ştiri din Timiș
Ziua Internațională a Copilului va fi marcată și anul acesta de Casa de Cultură a Municipiului. Primul eveniment anunțat de instituție este un concert cu soliști îndrăgiți, care vor interpreta melodii din filmele Disney.
Mapamond
Saxofonistul american David Sanborn, a cărui influenţă asupra industriei muzicale a depăşit cu mult universul jazzului datorită colaborărilor sale cu David Bowie, Stevie Wonder şi Bruce Springsteen, a murit la vârsta de 78 de ani din cauza unui cancer, informează AFP.
Economic
Produsul Intern Brut a crescut cu 0,5% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2023 avansul PIB a fost de 0,1%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Fondul de ten reprezintă o piesă fundamentală în arsenalul oricărei iubitoare de machiaj, iar alegerea potrivită este esențială, mai ales când vine vorba de pielea uscată. Aceasta poate fi o provocare în procesul de aplicare a machiajului. Lipsa de hidratare poate face ca tenul să arate tern, iar alegerea unui fond de ten inadecvat poate accentua aceste probleme.
Ştiri din Timiș
Mihaela Moise, fiica unuia dintre cei mai iubiți cântăreți de muzică populară din Banat, Petrică Moise, a aflat cu stupoare că o adaptare a piesei „Iorgovan frumoasă floare”, considerată imnul neoficial al Banatului, a fost revendicată de un DJ din Timișoara.
Utile
Miercuri, 15 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 15 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, sau la evenimentele din cadrul Zilei Studenților Timișoarei.
Eveniment
Un bebeluș în vârstă de doar o zi a fost transportat de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Zborul a avut loc marți seara.