Ambulatoriul de Obstetrică şi Ginecologie Odobescu al Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă din Timişoara va fi reabilitat, modernizat, dezvoltat şi echipat corespunzător printr-un proiect pe fonduri europene în valoare de peste 2,4 milioane de euro. Luni a avut loc semnarea contractului de finanţare la primărie. Vor fi modernizate şapte cabinete şi vor fi create încă şapte noi.
România
Ministrului Culturii Demeter Andras și-a anunțat demisia după ce UDMR, formațiunea din care face parte, i-a cerut să părăsească funcția.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara va contesta în instanță amenda de 105.000 de lei primită de la Garda de Mediu pentru bolovanii montați împotriva parcării ilegale. Municipalitatea susține că măsura a fost cerută chiar de comisari pentru protejarea spațiilor verzi.
1
Ştiri din Timiș
În fiecare ultimă joi a lunii, seniorii din Timișoara sunt invitați la sesiuni gratuite de kinetoterapie organizate în spațiul cultural habitat Bastion 1, un program care combină mișcarea, socializarea și accesul la artă contemporană.
Ştiri din Timiș
Consilierii locali au aprobat luni bugetul Timișoarei pe 2026, de aproape 3 miliarde de lei. Ședința extraordinară a venit la doar câteva zile după publicarea și dezbaterea proiectului, iar votul a adus mai multe amendamente punctuale și mai puține contre politice, spre deosebire de alți ani.
5
Ştiri din Timiș
Tradiția, gastronomia locală și spiritul comunitar se reunesc din nou la Partoș, unde duminică, 31 mai, de Rusalii, va avea loc cea de-a treia ediție a Festivalului Orezului. Este un eveniment caritabil dedicat susținerii activității Asociației Semper Agape.
Ştiri din Timiș
Specialiști ai Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, au desfășurat recent o campanie de extragere controlată a artefactelor metalice din situl arheologic Crivina–Leopoldsberg, într-un demers de protejare a patrimoniului afectat de repetate acte de braconaj.
Eveniment
Polițiștii caută un băiat de 14 ani, VARGA ROBERTO-IANIS, dispărut pe 25 mai din localitatea Fădimac, județul Timiș, după ce a plecat de la școală și nu a mai revenit.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș respinge acuzațiile Primăriei Timișoara privind amenzile pentru bolovanii anti-parcare și susține că sancțiunile de 105.000 de lei au vizat exclusiv degradarea spațiilor verzi. Viceprimarul Ruben Lațcău acuză, din nou, influențe politice ale PSD asupra instituției.
9