Administraţia lugojeană intenţionează preluarea Serviciului Local de Ambulanţă, în cazul în care se intenţionează desfiinţarea acestuia.
Un bărbat de 40 de ani din Timișoara a ajuns la spital sâmbătă seara după ce, în timp ce se deplasa cu mașina pe drumul dintre localitățile Șag și Jebel, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat.
Două tinere din localitatea Dudeștii Noi, județul Timiș au ajuns la spital, miercuri dimineața, după ce un adolescent de 17 ani a încercat să le înjunghie.
Opt copii din comuna Pişchia, cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, au fost aduşi marţi cu ambulanța la Timişoara. De la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu, aceştia au ajuns la Spitalul de boli infecţioase Victor Babeş, cu suspiciunea de toxiinfecţie alimentară.
Un bărbat de 43 de ani a ajuns la spital, luni după amiază, fiind împușcat în piept din greșeală de către fratele său mai mare. Cei doi se aflau la vânătoare de mistreți într-o pădure de pe lângă Recaș, județul Timiș.
România
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și este singurul candidat înscris pentru Congresul Extraordinar de duminică, unde va fi aleasă noua conducere a partidului.
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Mapamond
Nicușor Dan a participat la Istanbul, alături de Recep Tayyip Erdoğan, la ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”, subliniind importanța acesteia pentru securitatea regională și cooperarea dintre România și Turcia în domeniul apărării.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
3
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
1
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă, 20 iunie, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1, în zona comunei Belinț. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal UPDATE 2. Traficul va fi reluat în jurul orei 14