Unul dintre proiectele care le dă bătăi de cap deja de ani reprezentanţilor Primăriei Timişoara este cel privind managementul traficului. Proiectul nu poate fi pus în practică pentru că nu s-a reuşit încă finalizarea licitaţiei. Dacă va trebui reluată din nou procedura, autorităţile locale iau în calcul înlocuirea acestui proiect, pentru care s-a obţinut finanţare europeană, cu proiectul Michelangelo 2, aflat pe lista de rezervă, care prevede lărgirea străzilor Surorile Martir Caceu şi FC Ripensia.
Lucrările la pasajul Michelangelo avansează, asigură oficialii Primăriei Timişoara, însă în niciun caz pasajul nu va fi deschis circulaţiei la finele lunii august, aşa cum se arăta în termenul dat la începerea proiectului. De vină ar fi vremea nefavorabilă, care permite extinderea perioadei contractuale. Vestea bună pentru şoferi este că se vor deschide în perioada următoare bretelele de circulaţie.
Lucrările de pe autostrada Transilvania sunt amânate. De această dată pe tronsonul Gilău – Nădăşelu, singurul pentru care mai există un contract semnat. Dar, cu toate că acesta a fost încheiat în aprilie, lucrările întârzie să înceapă. Totul pentru că CNADNR nu mai are fonduri.
Comisia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor a anunţat rezultatele în ancheta demarată în ceea ce priveşte excluderea uneia dintre ofertele lansate pentru stabilirea câştigătorului licitaţiei pentru construcţia tronsonului 2 al autostrăzii Timişoara - Lugoj. Societatea românească Selina a contestat rezultatul, iar Comisia a admis în parte contestaţia.

România

PSD introduce în legea integrității „amendamentul Fritz”. Camera Deputaților a adoptat proiectul
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.

România

USR îi cere lui Grindeanu să supună la vot legea responsabilității în energie, blocată în parlament din 2022
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișoara are șase noi cetățeni de onoare. ÎPS Ioan și Virgil Ianțu, printre ei
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală. 1

Ştiri din Timiș

S-au publicat locurile rămase libere la liceele din Timiș în etapa a II-a
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.

Ştiri din Timiș

Festivalul japonez Natsu Matsuri revine la Timișoara cu spectacole Kabuki, dans Bon Odori și ateliere culturale
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.

România

Mai multe companii mari din România își opresc producția pentru a economisi energie electrică. Apel de la Bolojan pentru toată țara
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării. 7

Capitală Culturală

Cum se amenaja un dormitor în perioada interbelică? Vă puteți inspira la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.

Ştiri din Timiș

Admitere UVT 2026: aproape 3.800 de candidați confirmați la licență. Ce specializări au avut cea mai mare concurență
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici