La un an de la preluarea mandatului, președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, susține că județul pe care îl conduce a fost „cel cu cele mai multe proiecte” din țară. Social-democratul și-a prezentat realizările în sănătate, infrastructură, sport, cultură și patrimoniu, subliniind că a „deblocat” numeroase investiții.
Consilierii județeni au alocat, miercuri, în cadrul unei ședințe, suma de 20 de milioane de lei în sprijinul Primăriei Timișoara pentru finalizarea lucrărilor la Arena Eroii Timișoarei din Calea Buziașului. Alfred Simonis, liderul Consiliului Județean Timiș, le-a bătut obrazul partenerilor săi de la primărie, supărat că aceștia spun mereu că instituția pe care o conduce nu are bani pentru realizarea noului stadion „Dan Păltinișanu”.
Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie pe care administrația județeană îl construiește în Lovrin este în plin șantier, iar lucrările avansează într-un „ritm bun". Locul a fost ales datorită apelor termale. De altfel, Lovrin este prima localitate rurală din România care folosește apa geotermală pentru încălzirea locuințelor, printr-un sistem cu finanțare europeană.
Construcții Erbașu, firma care va realiza viitorul Institut Regional Oncologic din Timișoara (IROT), a demolat parțial vechea clădire de pe Calea Torontalului. Proiectat să fie spitalul municipal al Timișoarei cu trei decenii în urmă, imobilul avea structura de rezistență grav afectată, astfel că a fost demolat în mare parte. Corpul ce a rămas în picioare poate fi consolidat și folosit pentru birouri. Alfred Simonis, liderul administrației județene, a explicat, miercuri, amănunțit, de ce e nevoie de un spital nou la standardele actuale.
Mapamond
Actrița canadiană Catherine O’Hara, cunoscută pentru rolurile sale din „Home Alone”, „Schitt’s Creek” și „Best in Show”, a murit la vârsta de 71 de ani. Decesul a fost confirmat de managerul său pentru publicația Variety.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește în 1 februarie un eveniment artistic inedit, intitulat FUSION, descris de organizatori ca „spațiul unde materia își amintește că poate deveni lumină”. Evenimentul va avea loc la Centrul de Proiecte, cu acces liber pentru public.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Ajutor!”, un mix de horror și comedie neagră, regizat de Sam Raimi, care explorează cum tensiunile profesionale și conflictele personale pot escalada pe o insulă pustie.
Ştiri din Timiș
După 20 de ani de stagnare, lucrările de restaurare la Castelul Huniade din Timișoara avansează și se lucrează într-un ritm bun, susține președintele Consiliul Judeșean Timiș (CJT), Alfred Simonis. Acesta a vizitat șantierul și are speranțe că aripa de nord-vest ar putea fi gata în acest an, urmând ca o parte din monument să fie deschis publicului anul viitor.
Eveniment
Cei doi inculpați din dosarul morții lui Mario au renunțat la contestațiile prin care cereau să fie judecați în libertate, astfel că decizia Tribunalului Timiș rămâne în vigoare, iar procesul continuă cu aceștia în arest.
1
Ştiri din Timiș
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș a derulat, între 23 și 29 ianuarie, o serie de controale la operatorii economici care prestează servicii de vidanjare pe raza județului.
Ştiri din Timiș
Tradiția degustării cârnaților bănățeni continuă și anul acesta, odată cu organizarea unei noi ediții a evenimentului „Degustarea cârnaților bănățeni” – „Worschkoschtprob”, una dintre cele mai longevive și îndrăgite manifestări ale comunității germane din Banat.
Ştiri din Timiș
În perioada 27-28 ianuarie, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în colaborare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), Instituția Prefectului - Județul Timiș și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș (AJOFM Timiș), a găzduit întâlnirea transnațională de învățare colegială din cadrul proiectului european „Interreg Europe SALAM - Sustainable Accessibility to the Labour Market”.