Sub deviza "Acum poţi să-ţi întreci şeful", la Timişoara s-a desfăşurat, duminică dimineaţă, Crosul Firmelor, care a ajuns la cea de-a 11-a ediţie. Peste 2.000 de angajaţi ai firmelor şi ai instituţiilor din Timiş şi din vestul ţării au participat la concursurile de alergare şi de ciclism, organizate de Asociaţia Atletic Club Maraton. Vedeți în continuare care sunt câștigătorii probelor.
Dis-de-dimineaţă, sportivii, iubitori de alergare, şi-au făcut încălzirea pentru Timotion. La "festivalul" alergării de la Timisoara, care cuprinde mai multe curse, s-a dat primul start... Și primarul Nicolae Robu a fost la startul primei curse.
La Timişoara se porneşte alergarea, în acest sfârșit de săptămână. Peste 1.200 de participanți s-au înscris la cele 5 curse de alergare din cadrul evenimentului cu scop caritabil Timotion – Timișoara se mișcă.
În ciuda vremii capricioase – zăpadă şi gheaţă pe jos şi o ploaie mocănească – în Parcul Botanic din Timișoara s-au adunat, sâmbătă dimineața, aproape 20 de oameni pentru a alerga pentru sănătate. Vremea nu i-a oprit pe iubitorii de mişcare să iasă în aer liber şi să alerge o oră prin parc. Vor face asta şi de acum încolo.
“Alergarea pentru sănătate” continuă la Timişoara. În prima zi din 2015, peste 20 de persoane s-au strâns în Parcul Botanic să alerge, aşa că organizatorii au decis să repete acest eveniment săptămânal.
Sănătate
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara tratează în prezent 17 persoane vârstnice provenite din căminele de bătrâni din Lenauheim și Cenad, aflate recent în atenția autorităților. Pacienții au fost diagnosticați cu scabie generalizată, o afecțiune contagioasă care necesită tratament specializat, igienă strictă și monitorizare medicală atentă.
Capitală Culturală
Festivalul de iarnă Lights of the Village, organizat la Muzeul Satului Bănățean de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, se apropie de finalul ediției 2025, cu un program artistic variat și activități dedicate întregii familii.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ești în căutarea echilibrului între natură și știință, între tradiție și inovare? Aici intervine Enigma Plant - un brand care, de peste două decenii, îmbină rădăcinile naturiste cu standarde moderne de calitate.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Avatar: Fire and Ash”, cel de-al treilea film din celebra franciză „Avatar”, care continuă povestea începută de James Cameron în 2009 și extinsă în „Avatar: The Way of Water”.
Ştiri din Timiș
Obiceiuri de odinioară au fost prezentate, vineri, la Timișoara de Alaiul colindătorilor. Dubași, colindători, fanfară, „capre” și copii au adus bucuria și tradițiile de Crăciun.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În sezonul rece, confortul termic devine o prioritate, iar alegerea unui dispozitiv potrivit este esențială. Aeroterma aer cald este una dintre cele mai populare soluții pentru încălzirea rapidă a spațiilor mici sau medii.
Lugoj
Aproximativ 100 de copii cu nevoi speciale din zonele rurale aflate în apropierea municipiului Lugoj vor putea fi cazați, începând din luna februarie, în noul internat al Centrului pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”.
Lugoj
Aquatim Lugoj a demarat operațiunile de spălare a rețelei de apă potabilă, după ce a contractat o firmă specializată în acest tip de intervenții. Primul test al procedurii a fost realizat astăzi, urmând ca, din primăvara acestui an, acțiunea să fie extinsă treptat la nivelul întregului municipiu.