Chiar dacă PPE a fost la un pas să suspende PNŢCD din cauza luptelor interne care au divizat formaţiunea politică, iar situaţia privind conducerea partidului nu a fost încă tranşată în instanţă, ţărăniştii conduşi de Victor Ciorbea îşi fac planuri pentru viitoarele alegeri. „Îi asigurăm pe toţi că noi vom merge singuri în alegeri”, anunţă preşedintele PNŢCD Timişoara, Adrian Orza.
Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Timiş organizează alegeri pentru organele de conducere. Alegerile sunt pentru membrii în Consiliul Colegiului Medicilor Timiş, reprezentanţi în Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, membrii în Comisia de Cenzori.
Daca puterea va adopta Legea votului prin corespondenta, reprezentantii opozitiei vor pleca din toate functiile detinute, a anuntat luni Victor Ponta, presedintele PSD.
Doi deputati doresc ca votul sa devina obligatoriu. Ei propun o amenda de 1.000 de lei pentru cei care nu se prezinta la urne, abaterea repetata ducand si la restrangerea unor drepturi. Astfel, neparticiparea la vot ar constitui contraventie!
Traian Basescu transmite un semnal partidelor de la Putere: comasarea alegerilor e justificata doar de reorganizare administrativa, altfel "nu mi-o asum". Pozitia lui Basescu: adio indexari de pensii, adio revenirea la salariile din 2010!
Utile
Marți, 10 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Dialoguri Sănătoase
De multe ori, bolile reumatice nu debutează brusc, cu simptome dramatice, ci cu dureri ușoare, rigiditate matinală sau oboseală pe care le punem pe seama vârstei, efortului sau stresului zilnic. Într-un interviu pentru Tion, dr. Viorica Ursu, medic specialist reumatologie, explică ce semne ar trebui să le dea de gândit pacienților, cât de important este diagnosticul precoce și cum pot fi prevenite complicațiile care afectează mobilitatea și calitatea vieții.
Azi în Timișoara
Marți, 10 februarie, puteți să mergeți la un spectacol de teatru sau să vă jucați remi. Mai sunt și expoziții pe care le puteți vizita.
Cinema
Cinefilii vor avea ocazia să descopere o selecție de filme clasice restaurate în cadrul ediției din 2026 al „Il Cinema Ritrovato on Tour”, un eveniment dedicat cinematografiei de patrimoniu organizat de Ceau, Cinema! împreună cu Institutul Italian de Cultură. Proiecțiile au loc, pentru al doilea an la rând, și la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Timișoara își redeschide porțile către istoria sa romantică și mondenă. Muzeul Național al Banatului invită publicul să descopere o nouă ediție din „Gazeta Inimilor Burgheze”, care pune în lumină povești de dragoste și alianțe sociale din burghezia timișoreană.
1
Ştiri din Timiș
Ziua Republicii Indiei a fost celebrată pe 7 februarie la Timișoara, printr-un eveniment organizat de Ambasada Indiei, care a reunit aproximativ 250 de membri ai comunităților indiană și română. Manifestarea a inclus discursuri oficiale, proiecția filmului patriotic „Dhurandhar” și momente de recunoaștere a contribuțiilor comunității indiene locale.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz domină detașat rețelele sociale în rândul politicienilor din Timiș, cu sute de mii de urmăritori și impact major pe Facebook și TikTok. Fostul primar Nicolae Robu a coborât în afara podiumului, fiind depășit de Degianski, Grindeanu și Drulă.
24