Primăria Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș nu s-au înțeles în ceea ce privește evaluarea pagubelor la școli și grădinițe. Reprezentanții inspectoratului au propus suma de aproximativ 1,5 milioane de lei ca despăgubire pentru pagubele provocate de furtună la școlile și grădinițele din Timișoara, în timp ce reprezentanții Primăriei Timișoara spun că numai pentru unitățile de învățământ din urbea de pe Bega este nevoie de aproximativ 20 milioane de lei pentru pagubele provocate de vijelia de duminică.
Capitală Culturală
Duminică începe oficial Festivalul Euroregional de Teatru TESZT sub genericul „Celălalt punct de vedere”. Vor fi prezentate 24 de spectacole care oglindesc teatrul european din acest moment. Biletele s-au pus în vânzare online și la teatru la prețul de 50 de lei/spectacol, respectiv 30 de lei/concert.
Capitală Culturală
Cunoscutul filosof și eseist român, Gabriel Liiceanu, ajunge la Timișoara, joia viitoare. Acesta va lectura în avanpremieră pasaje din ultima sa lucrare, „Scrisoare către Dorothea”. Dialogul va fi moderat de profesorul Mircea Mihăieș și va avea loc în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.
Utile
Strada Palmierilor (tronson cuprins între Str. Mătăsarilor - Str. Turda) va fi închisă pentru executarea lucrărilor de reparații la fundația părții carosabile și pentru așternerea covorului asfaltic
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri, expoziții, proiecții și spectacole de teatru.
Ştiri din Timiș
O fată de 13 ani din Giroc este căutată de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
Ştiri din Timiș
Evenimentul de educație rutieră și prim ajutor, organizat de Societatea Studenților de Medicină din Timișoara, în colaborare cu ISU Timiș, a fost anulat. Organizatorii vorbesc despre „motive tehnice” și urmează să comunice o dată ulterioară desfășurării acestuia.
Ştiri din Timiș
Elevii de la mai multe școli din vestul țării s-au întrecut la concursul organizat de pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș. Concursul cu tematică de protecție civilă i-a provocat pe tinerii de gimnaziu și liceu să acționeze în simulări de situații limită, de urgență și i-au provocat să se implice și să lucreze în echipă. Cei mai buni au fost premiați.