Sănătate
Sângerarea gingiilor nu trebuie ignorată, chiar dacă apare doar în timpul periajului sau ocazional. Medicii Spitalului Municipal Timișoara atrag atenția că acest simptom poate indica debutul unei boli parodontale, iar lipsa tratamentului poate duce, în timp, la afectarea țesuturilor care susțin dinții și chiar la pierderea acestora.
Ştiri din Timiș
Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a semnat un contract de peste 822 de milioane de lei, fără TVA, pentru modernizarea instalațiilor de semnalizare feroviară pe mai multe sectoare din țară, printre care și două trasee importante din vestul României, aflate în administrarea Regionalei CFR Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara continuă reconstrucția pasajului Slavici–Polonă, unul dintre cele mai degradate puncte de infrastructură rutieră din oraș. Constructorul a intrat într-o nouă etapă a proiectului și a început forarea piloților care vor susține noua structură, lucrările desfășurându-se în afara carosabilului, fără restricții suplimentare pentru trafic.
Ştiri din Timiș
Un accident rutier s-a produs luni pe DN 59A, între localitățile Cărpiniș și Jimbolia, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un utilaj al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, folosit pentru lucrări de cosire a vegetației de pe marginea drumului.
Lugoj
Mai multe șantiere deschise simultan în Lugoj au stârnit nemulțumirea și întrebările locuitorilor, afectați de restricțiile de circulație și de disconfortul creat de lucrări. Primarul Călin Dobra a explicat că administrația locală nu poate opri sau amâna proiectele aflate în derulare, deoarece acestea sunt finanțate din fonduri europene și trebuie realizate în termenele stabilite prin contracte.
Capitală Culturală
Eufonia Festival revine la Timișoara și în regiune cu cea de-a IX-a sa ediție, sub genericul „Colours of Sound. Making the Invisible Visible”, în perioada 7–27 septembrie.
Ştiri din Timiș
Președintele CCIAT, Florica Chiriță, a efectuat, în perioada 15–16 iulie 2026, o serie de întâlniri de lucru la București pentru sprijinirea companiilor timișene interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din China și de accesul pe piața chineză.