Dacă temperaturile reci nu sunt tocmai pe placul tău, există posibilitatea de a evada în țări în care vara abia acum își intră în drepturi. O jumătate de glob se pregătește de sezonul cald, iar cele mai interesante și exotice țări se găsesc chiar acolo. Așa că, ia-ți inima în dinți și aventurează-te prin țări africane sau cele de pe continentul asiatic și nu uita de America de Sud.
Ecoturismul este cea mai nouă metodă de promovare a unei regiuni sau a unui oraș. Acest gen de turism încurajează practici responsabile de conservare și reciclare, astfel încât turiștii care vizitează o anumită zonă nu își vor lăsa amprenta asupra mediului înconjurător, indiferent că vorbim despre mijlocul de transport adoptat, cazarea sau meniul ales pe perioada în care turiștii stau în respectiva regiune. Cum acest gen de turism a devenit din ce în ce mai popular, o mulțime de hotelieri au decis să construiască cabane ecologice care oferă vizitatorilor nu doar o vacanță de vis, dar și o lecție în conservare.
Dialoguri Sănătoase
După sărbători sau după perioade încărcate profesional, mulți oameni își dau seama că au neglijat mișcarea. Reluarea activității fizice este esențială pentru sănătate, însă modul în care o facem contează la fel de mult ca intenția în sine. Revenirea bruscă la antrenamente intense poate duce la accidente musculare și articulare, de aceea este important să respectăm câteva principii simple.
Utile
Marți, 20 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Aurora Boreală a fost vizibilă în noaptea de 19 spre 20 ianuarie la Colonia Mică, în județul Timiș, un fenomen rar pentru această zonă. Cerul a fost luminat de nuanțe de verde, roșu, albastru și violet. Evenimentul a fost generat de activitatea solară intensă.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Eveniment
Luni, polițiștii au fost sesizați de un accident rutier pe DJ 691, în localitatea Giarmata, fiind implicate trei mașini.
1
Mapamond
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, va demisiona, a declarat acesta luni într-un discurs, scrie Agerpres.
Mapamond
Celebrul creator de modă italian Valentino Garavani a murit la vârsta de 93 de ani.