Leah Burg, Emil Kindlein şi Big Brothers Band vor cânta la finele acestei săptămâni în Aethernativ Cafe, în cadrul unui noi pre-event dedicat cele de-a 8-a ediţii Fân Fest, care se va desfăşura la Roşia Montană.
Cu ocazia împlinirii unui an de existenţă a party – label – ului şi radioului Groovy Gravy, tinerii entuziaşti care au pus bazele acestui proiect au aliniat un eveniment special, care se va derula timp de două zile şi care va însuma patru party-uri în tot atâtea locaţii, toate cu intrarea liberă.
Joi seara, amatorii de jazz au luat cu asalt curtea Aethernativ-ului din Piaţa Unirii, pentru a asista la un concert de zile mari, care a marcat lansarea albumului One Life Left, semnat Iordache, la faţa locului melomanii putând intra în posesia materialului atât în formă de compact – disc cît şi sub formă de vinil.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.