Un tigru de două luni a fost găsit sedat şi ascuns printre jucăriile de pluş din bagajul unei femei, în aeroportul din Bangkok, a anunţat organizaţia de monitorizare a comerţului cu animale sălbatice TRAFFIC
În ultimele trei luni, peste 250 de copii de la şcolile şi grădiniţele din Timişoara, Lugoj şi Ciacova au vizitat Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, considerat cel mai important aeroport regional din ţară.
Elevii de la colegiile cu profil tehnic din Timişoara vor putea opta pentru o specializare în domeniul aeronautic de anul viitor. Va fi formată cel puţin o astfel de clasă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.
Un număr de 18 curse aeriene care ar fi trebuit să aterizeze sau să decoleze pe Aeroportul Internaţional din Timişoara, vineri dimineaţă, au întârzieri de până la două ore din cauza ceţii din zona pistei.
Piloţii unei aeronave Boeing 735 aparţinând companiei Blue Air, care venea de la Viena şi se îndrepta spre Aeroportul Băneasa din Bucureşti având 116 pasageri la bord, au solicitat aterizarea pe Aeroportul Internaţional Timişoara invocând motive tehnice.
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.
ADVERTORIAL. Timișoara și-a consolidat poziţia drept unul dintre principalele motoare economice ale României, prin tranziția de la un centru axat pe producție, la un hub regional de inginerie, tehnologie și inovație pentru industria automotive.
În timp ce mii de oameni participau la concertele și evenimentele organizate în centrul orașului, Ziua Timișoarei a fost marcată și într-un loc mai puțin obișnuit: la ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz.
Prefectul de Timiș, Paul Finta, a decis că Dominic Fritz nu își pierde mandatul în urma deciziei definitive din dosarul ANI, ci va avea indemnizația redusă cu 10% timp de șase luni. Primarul consideră soluția o confirmare că legea nu prevede încetarea mandatului și spune că „nu va ceda”.
9
Odată cu inaugurarea noului sediu permanent și deschiderea expoziției Picasso en visite, Fundația Art Encounters își extinde programul prin lansarea Focus Art Encounters, „un nou spațiu expozițional dedicat experimentului artistic și noilor practici curatoriale”, anunță reprezentanții fundației.
Paul Finta, prefectul județului Timiș, a explicat marți ce se întâmplă cu mandatul lui Dominic Fritz după procesul cu ANI și deciziile instanțelor. Pe scurt, Fritz nu își pierde mandatul actual, ci doar va rămâne cu o reducere de 10% a indemnizației în următoarele șase luni.
13
Pompierii timișeni au fost chemați să intervină, marți, la un incendiu izbucnit la o casă din Șag. Focul a cuprins acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime.