Taximetriștii de pe Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara au fost luați în vizor, miercuri după-amiază, de polițiști, care au mers în control. Taximetriștii le-au cerut autorităților să facă mai des astfel de controale.
Trei persoane date în urmărire generală au fost ridicate, sâmbătă, de pe Aeroportul Timișoara. Cei trei condamnați la închisoare cu executare se întorceau în România din două țări din Spațiul Schengen.
O aeronavă Carpatair care a decolat de la Timișoara cu destinația Bergamo, având 69 de pasageri la bord, se întoarce de urgență pe aeroportul Traian Vuia, după ce, din primele informații, un geam s-a fisurat în timpul zborului.
Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara a decis achiziţionarea unui nou sistem de acces auto în parcare, care va fi echipat, printre altele şi cu o casă automată de plată.
Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Timișoara „Traian Vuia” au descoperit în bagajele unor ucrainieni, care tranzitau România cu destinația Italia, aproape 6.000 de pachete de țigări nedeclarate. Întreaga cantitate de țigări a fost abandonată în favoarea statului, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz.
Cariere de Poveste
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.
Utile
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10